FUNDAȚIA DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

Categorie: Utile

Utile

Filtrează noutățile

Filmul "Toată lumea din familia noastră" premiu Bayard d'Or

Regizorul Radu Jude a câştigat prestigiosul premiu Bayard d’Or, la Festivalul de film francofon de

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 8 – 14 octombrie

Teatrul de pe Lipscani: joi, 11 octombrie, ora 19.00 – “Necuvinte”, regia Adrian Nour; sâmbătă,

5 octombrie – Ziua Mondială a Educației

Astăzi se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Mondială a Educaţiei, instituită de către UNESCO în

TOP cele mai bune 100 universități ale lumii

Publicația britanică The Times și instituția media Thomson Reuters au publicat un nou clasament al

Regele Mihai va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universității de Agronomie

Regele Mihai I va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agronomice

Numeroase surprize de la Carrefour Berceni

În luna octombrie, Carrefour Berceni a pregatit numeroase surprize gratuite pentru cei mici. · Vineri,

Aplicația Google pentru Educație – peste 20 milioane de utilizatori

Lansată în 2006, aplicația Google pentru Educațieeste acum folosită de peste 20 milioane de studenți,

Campanie de reducere a violenței din licee

În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, Poliția Română va derula o campanie ce are

Programul teatrelor bucureştene în perioada 1 – 7 octombrie

Teatrul Naţional, Sala Mică: miercuri, ora 19:30 – “2×2”; sâmbătă, ora 20:00 – “Două loturi”,

Semnificațiile zilei de 1 octombrie

1 octombrie, o zi importantă pentru literatura română. Ion Creangă a debutat în revista “Convorbiri

Aur și bronz pentru olimpicii români la informatică

Componenţii lotului olimpic de informatică al României au câștigat trei medalii de aur şi una

Cele mai apreciate universitati din Europa

Incepand cu acest an, are loc WORLD EDUCATION FAIR in trei mari centre universitare din

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.