Festivalul UNIFEST este cel mai important eveniment cultural studențesc organizat în România, de care beneficiază direct câteva zeci de mii de studenți. Timp de 10 zile, peste 50.000 de studenții din toată țara au acces gratuit în instituții culturale (teatre, muzee, Ateneu, Operă, Operetă, film) și la o gamă largă de activități de educație non-formală, recreative. Seri de poezie, seri de folk, dezbateri și discuții pe teme culturale, workshop-uri și traininguri, campionat național de fotbal și basket, concursuri de fotografie și scurt-metraj, conferințe, concerte, baluri, campanie națională de donare de sânge sunt doar câteva dintre activitățile care va asteapta anul acesta.
Festivalul UNIFEST a fost organizat pentru prima oară în anul 2001, marcând debutul celei mai importante manifestări studențești din România. Timp de 13 ani, în cadrul festivalului s-au promovat cultura, arta, educația non-formală, sportul, educația pentru sănătate. În total, anul acesta, sunt programate peste 300 de evenimente în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova și alte 12 orașe universitare din țară.
Fundația Dan Voiculescu susține festivalul de anul acesta în calitate de partener educațional.