Ultimele zile de înscrieri la Programul ”O minte sclipitoare”

Ultimele zile de înscrieri la Programul ”O minte sclipitoare”

Avem foarte mulți copii supradotați. Ce facem cu ei?

Este o întrebare la care, în România, nu prea găsești un răspuns care să fie în avantajul copiilor care au un coeficient de inteligență ridicat. De cele mai multe ori ei sunt marginalizați de societate și își pierd potențialul, tocmai pentru că nu au parte de o educație pe măsură calităților lor. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vine în sprijinul profesorilor care au astfel de copii în clasă. Ei pot înscrie elevii care au potențial, în programul ”O minte sclipitoare”, până la sfârșitul lunii mai.

Prin intermediul acestui program, elevii vor fi în măsură să afle care sunt ariile care trebuie dezvoltate și vor fi astfel capabili să-și îmbunătățească performanțele. De asemenea, profesorii, prin recomandările pe care le vor primi, vor ști cum să îi ajute eficient pe acești copii să-și folosească la maxim potențialul de care dispun.

Programul ”O minte sclipitoare” se adresează copiilor și tinerilor cu IQ ridicat, cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani. Acesta le oferă copiilor cu abilități specifice supradotaților posibilitatea să identifice nu doar coeficientul de IQ ci și abilitățile necesare pentru a se descurca în viață.​

Inteligența superioară este de multe ori o povară, atât pentru copii, cât și pentru părinți, dar și pentru profesori. Statisticile arată că, aproape 10% din numărul total de elevi sun mici genii cărora, dacă le-ar fi pus în valoare coeficientul de inteligență uriaș, ar putea să schimbe ceva în țară.

Programul Fundației Dan Voiculescu “O minte sclipitoare” este un pas important în descoperirea și îndrumarea celor mici. Profesorii din România au șansa să își înscrie elevii geniali în acest program. Activitățile din cadrul acestui program vor avea loc ONLINE, pe platforma educațională Școala FDVDR.

Participarea la acest program este GRATUITĂ. Înscrierea se va realiza prin completarea unui formular, disponibil în link-ul de mai jos, până pe 31 mai.​

”O MINTE SCLIPITOARE” – Program educațional online, gratuit, pentru copiii supradotați_ÎNSCRIERI

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.