Muzeul Luvru din Paris ocupă primul loc în topul celor mai vizitate muzee în 2012, potrivit unui studiu realizat de Art Newspaper şi citat de BBC.
Anul trecut, 9,7 milioane de persoane au vizitat celebrul muzeu din capitala Franţei, cu un milion mai multe decât în 2011.
De altfel, Luvru s-a aflat mereu pe primul loc în acest clasament, încă de la înfiinţarea acestuia în 2007.
Creşterea impresionantă a numărului de vizitatori din 2012 se datorează în special inaugurării unei noi aripi, dedicată artei islamice.
Cu 6,1 milioane de vizitatori, muzeul Metropolitan din New York ocupă poziţia secundă, în timp ce pe locul al treilea se află British Museum din Londra, cu 5,5 milioane de vizitatori.
De altfel, englezii au încă două muzee în top 10, pe locurile 4 şi 5, Tate Mode (5,3 milioane de vizitatori) şi National Gallery (5,1 milioane de vizitatori), ambele din Londra, un lucru firesc în condiţiile în care capitala britanică a găzduit Jocurile Olimpice în 2012.
Primele zece locuri sunt completate de Muzeul Vatican (5,06 milioane de vizitatori), National Palace Museum din Taipei (4,3 milioane de vizitatori), National Gallery of Art din Washington (4,2 milioane de vizitatori), Centre Pompidou din Paris (3,8 milioane de vizitatori) şi Musee d’Orsay din Paris (3,6 milioane de vizitatori).
Oarecum surprinzător, nici una dintre cele mai populare 20 de expoziţii din 2012 nu a fost găzduită de muzeele care ocupă primele cinci locuri în topul vizitatorilor.
Cea mai populară expoziţie din 2012 a fost cea dedicată Marilor maeştri olandezi, organizată la Metropolitan Art Museum din Tokyo, între iunie şi septembrie, care a fost vizitată de 10.500 de vizitatori pe zi.
Picturile expuse în capitala Japoniei au fost împrumutate de la Galeria Regală de Pictură Mauritshuis din Haga (Olanda), aceasta fiind închisă pentru renovări.
Expoziţia “Amazonul: Cicluri ale modernităţii”, de la Centrul Cultural Banco do Brasil din Rio, a strâns 7.928 de vizitatori zilnic şi a ocupat locul 2, în timp ce podiumul a fost completat de o expoziţie de picturi italiene din secolul XIX, de la muzeul Hermitage din Sankt-Petersburg.
sursa: antena3.ro