Teatrul Ion Creangă susține spectacole în Călărași

Anual, peste 50.000 de spectatori din Bucureşti şi din ţară vizionează spectacole montate la Teatrul Ion Creangă care propun experienţe artistice semnificative, menite să inspire şi să îndemne la reflecţie, dar, mai ales, să aducă încântare lumii copilăriei, a entuziasmului şi a încrederii în adevăr.

La invitația Centrului Cultural Județean Călărași, Teatrul Ion Creangă va susține o serie de spectacole dedicate celor mici în lunile martie, aprilie și iunie ale acestui an.

Actorii teatrului de copii invită spectatorii la:

  • Sămânța vrăjită, în data de 4.03.2012, ora 12.00 – copii peste 5 ani

de Mihai Manolescu, după o idee de Maria Manolescu

Durata: 1 oră şi 40 de minute

Scenografie: Anca Pâslaru
Muzica: Gabriel Basarabescu
Mişcare: Păstorel Ionescu
Regia artistică: Mihai Manolescu

În distribuție: Ionuţ Ciocia, Vera Linguraru, Camelia Andriță, Cezar Popescu, Ionuţ Antonie, Cristian Creţu

  • De-aș fi Scufița Roșie, în data de 8.04.2012, ora 12.00 – copii peste 7 ani

De Ioan Gârmacea

Durata: 1 oră şi 40 minute
Regia artistică: Sorana Coroamă Stanca
Scenografia: Anca Pâslaru
Muzica şi versurile cântecelor: George Marcu
Coregrafia: Păstorel Ionescu

În distribuție: Cristian Irimia, Cristian Creţu, Anca Zamfirescu, Alexandrina Halic, Miruna Ionescu, Mirela Busuioc, Marius Nănău, Ioan Georgescu, Daniel Roman

  • Un lup, o capră și trei iezi, în data de 3.06.2012 – copii peste 5 ani

de Monica Patriciu, după Ion Creangă
Durata: 50 de minute

Regia: Cornel Todea
Scenografia: Viaceslav Vutcariov
Muzica: Eduard Jighirgiu
Coregrafia: Păstorel Ionescu
În distribuție: Gabriel Coveşeanu, Ionuţ Ciocia, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Miruna Ionescu/Ilinca Atanasiu, Camelia Andriţă, Cristian Boieriu

Unii dintre copii trăiesc la teatru prima experienţă de spectacol, astfel încât este esenţial ca aceasta să fie o experienţă teatrală autentică, plină de emoţie, de adevăr scenic, care să le antreneze fantezia, să le dezvolte percepţiile senzoriale şi vizuale şi să le formeze gustul pentru artă. Din luna martie, Teatrul Ion Creangă le va fi alături, și în Călărași, pentru a-i bucura de poveștile copilăriei, de teatrul pentru întreaga famiie.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.