Până la 30 septembrie, elevii şi studenţii pasionaţi de ştiinţă îşi pot înscrie invenţiile la cea de a doua ediţie a târgului INVENTIKa 2011 destinat tinerilor. Evenimentul se adresează elevilor din ciclurile primar şi general, celor de liceu, dar şi studenţilor. Manifestarea este organizată la Bucureşti de UEFISCDI şi ANCS.
INVENTIKa 2011 este programat să se desfăşoare în perioada 5-8 octombrie la Romexpo, în paralel cu alte două bine-cunoscute evenimente dedicate cercetătorilor şi inventatorilor consacraţi: Salonul Cercetării din cadrul Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB 2011 şi Ediţia a XV-a a Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii noi INVENTIKA 2011. Astfel, tinerii pasionaţi de ştiinţă, dar şi profesorii coordonatori au ocazia de a-şi promova propriile invenţii în acelaşi cadru cu evenimentul aflat sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi al Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva – Elveţia şi care are statut de eveniment oficial al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală – OMPI. Totodată, este un prilej pentru tineri de a intra în contact cu noutăţile inventicii româneşti şi internaţionale, de a fi evaluaţi de un juriu prestigios şi de a câştiga.
Detalii organizatorice
Participarea se poate face individual sau pe echipe. Organizatorii au structurat evenimentul pe trei grupe de vârstă corespunzătoare ciclurilor educaţionale primar şi general, liceal şi universitar. Tinerii sau echipele interesate să participe la INVENTIKa 2011 trebuie:
– să prezinte invenţia respectând limitele şi structura impusă în formularul de înscriere;
– să realizeze un film cu durata de aproape 1 minut în care să prezinte invenţia şi funcţionalitatea ei, film ce va fi încărcat pe Youtube;
– să transmită formularul completat şi link-ul către filmul postat pe Youtube la adresa [email protected] până la data de 30 septembrie 2011.
UEFISCDI va realiza o selecţie a celor mai bune echipe şi invenţii. Acestea vor fi prezentate în cadrul INVENTIKa 2011. Cele mai impresionante realizări vor fi premiate, însă toţi tinerii prezenţi la târgul de invenţii vor primi diplome de participare.
Informaţii suplimentare se găsesc şi pe site-ul www.inventik.ro.
Foto: www.scoalaedu.ro