Tarcaoanu Mihaela Catalina

„Profesionist în educație – condiție „sine qua non” a societății contemporane – acesta a fost obiectivul meu pe termen lung, pentru a răspunde nevoilor de învățare a elevilor mei. Evoc cu nostalgie modelul cultural care m-a inspirat să îmi doresc să îi calc pe urme, profesoara mea de limba și literatura română din gimnaziu, de la Școala generală, Nr. 1 Piatra Șoimului, din satul Luminiș, județul Neamț, dna Monica Nicorescu.

Prin urmare, am absolvit Liceul Teoretic „Calistrat Hogaș” (profil filologie), Facultatea de Litere (secția română-franceză) din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, din Iași, Masteratul de Lingvistică Generală și Aplicată, Școala Doctorală de Studii Filologice din cadrul aceleiași universități (magna cum  laude), Școala Postdoctorală „Societatea bazată pe cunoaștere” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași.

Tarcaoanu Mihaela Catalina

Mi-am dorit este să vin în întâmpinarea nevoilor de învățare a elevilor mei, „digital natives”, astfel încât aceștia să deprindă competențele secolului al XXI-lea: informaţii şi abilităţi media; capacităţi de colaborare şi interpersonale; autoformare; responsabilitate şi capacitate de adaptare; gândire critică şi gândire sistemică; creativitate şi curiozitate intelectuală; identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor.

Mi-am început cariera de profesor în satul natal, iar în prezent sunt profesor la colegiul pe care l-am absolvit, încercând să ofer ceva în schimb comunității în care m-am format. Menirea pe care o am nu e doar de a preda limba și literatura română, literatura universală, jurnalistica școlară, atât elevilor de gimnaziu, cât și celor de liceu, cât și aceea de a implica elevii în proiecte de anvergură, locală, regională, națională (de exemplu, proiectul conceput și elaborat de mine, Concursul Național de Creație „Calistrat Hogaș”, se află la ediția a VI-a, este inclus în CAEN al Ministerului Educației și al Cercetării), internaționale.

Consider că trebuie să pregătim elevii pentru profesii care nu s-au inventat încă, pentru a face față presiunilor societății contemporane, în vederea inserției ulterioare pe piața muncii. Numeroși elevi, urmând modelul personal, aleg în ultimii ani să urmeze studiile universitare în străinătate.

Din octombrie 2013, realizez și moderez emisiunea Accent pe educație (www.esttv.ro/ inregistrari), la postul regional EST TV, consacrată domeniului învățământului și, implicit, educației. Învățământul – preuniversitar (preșcolar, primar, gimnazial, liceal), universitar – , formarea profesională continuă a cadrelor didactice, educația – formală, informală, nonformală – etc. oferă o gamă pletorică de subiecte care pot constitui teme de interes general pentru un public-țintă numeros, acestea putând fi abordate săptămânal, promovându-se astfel știrile pozitive care pot avea un impact puternic asupra beneficiarilor direcți (elevi), cât și indirecți (părinți, comunitatea locală).

Mediatizez știrile despre/ din educație din decursul unei săptămâni, promovez elevii și cadrele didactice care realizează performanțe, readuc în actualitate și succesele unor cadre didactice pensionare, personalități de marcă care împărtășesc din expertiza lor. 

Sunt un om împlinit, pentru că în fiecare zi spun: Merg la școală. Nu percep profesia aleasă ca pe un serviciu rutinier.” – Tarcoanu Mihaela Catalina

*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform rubricii „DESPRE MINE”, prezente în formularul de înscrieri.

ro_RO