Concursul de idei de afaceri – “Bucuria de a fi propriul tau stapan” Va anuntam ca data de 15 august este termenul limită pana la care se pot depune planuri de afaceri pentru concursul “Bucuria de a fi propriul tău stăpân”. Dupa aceasta data, pana pe 25 august, cei care au trimis deja un plan de […]
Mai multeIonuţ Budişteanu, membru al Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, a participat în urmă cu câteva zile la cea de-a XVII-a ediţie a concursului naţional InfoEducaţie, desfăşurat la Focşani, în tabăra de elevi Galaciuc. Concursul este dedicat elevilor (clasele IX-XII) cu aptitudini, înclinaţii şi interes pentru crearea aplicaţiilor informatice – soft educaţional, soft utilitar şi pagini […]
Mai multeCodruţa Bărariu a obţinut locul I la categoria ei de vârstă, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a festivalului naţional de interpretare vocal-instrumentală de muzica uşoară pentru copii şi tineret ,,MUZRITM”, desfăşurat la Vatra-Dornei, în perioada 22-23 iulie 2010. În concurs au fost prezenţi copii din Braşov, Satu-Mare, Arad, Dorohoi, Întorsura Buzăului şi Vatra Dornei. Competiţia este […]
Mai multeFundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a mai organizat un concurs în Grădina Valorilor Româneşti! De aceasta dată, au fost invitaţi să participe copiii care îndrăgesc muzica populară şi care o admiră pe marea interpretă Maria Tănase, al carui bust se regăseşte în ansamblul statuar din Grădina Valorilor Româneşti, în cadrul Concursului de interpretare muzică […]
Mai multeArticol publicat în CANCAN ONLINE pe 6 august 2010 Mircea Dumitrescu, supranumit micuţul Paganini! Mircea Dumitrescu este un băiat de numai 11 ani care a fost supranumit micuţul Paganini datorită geniului său. Talentul său la vioară i-a adus sute de premii naţionale şi internaţionale. Emoţionat, în cadrul unui interviu, a povestit cum era să fie […]
Mai multeŞtefan Tomici: un mic geniu, o minte sclipitoare, dublu campion naţional la şah, multiplu medaliat al turneelor de şah… la 13 ani! Un copil excepţional, de o maturitate tulburătoare, care îşi păstrează totuşi copilăria. Privindu-l pe Ştefan poţi afla atât de multe. Despre muncă, dăruire, ambiţie, credinţă. Dar şi despre competiţie, victorie, înfrângere. Poţi afla […]
Mai multeParticiparea în emisiunea Liber la vacanţă, difuzată pe postul de televiziune Antena 1, pe data de 5 august 2010, a trei dintre câştigătorii concursului NASA Space Settlement, ediţiile 2008 şi 2009: Adela Căpîlnaşiu, Daiana Toporău, Claudiu Cherciu.
Mai multeReportaj difuzat în Observatorul de la ora 18:00 al Antenei 1, pe data de 31 iulie: Concursuri interactive, ateliere de creație, muzică și interpretare de poezii. Pe toate le găsiți în Grădina Valorilor Românești. De la începutul verii, sute de copii vin aici în fiecare zi să se distreze și să învețe. De data aceasta, […]
Mai multeReportaj difuzat în Observatorul de la ora 06:00 al Antenei 1, pe data de 29 iulie: Cine spune că tinerii din ziua de azi nu mai pun atât de mult accent pe carte, se înșală amarnic. 12 elevi au câștigat ieri o mulțime de premii după ce au participat la o întrecere interactivă cu tema […]
Mai multePe data de 11 decembrie 2009, juriul a desemnat câștigatorul concursului de proiecte « Tânăr arhitect caut proiect » pentru amenajarea unui parc tematic. Începând cu data de 15 octombrie, tinerii cu studii în domeniul arhitecturii, design-ului, construcțiilor, urbanismului sau peisagisticii s-au înscris în cursa pentru 1.000 de euro. Premiul este oferit de Fundația Dan […]
Mai multe