Duminică 9 septembrie 2007 va avea loc plecarea a 20 de copii talentaţi ai „Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu” în „Tabăra de Creaţie – momunente de Civilizaţie Europeană”.
Tabăra se va desfaş;ura în perioada 9-15 septembrie 2007 în Grecia ş;i are ca scop vizitarea unor situri arheologice ş;i a unor monumente de civilizaţie europeană, de către 20 de copii talentaţi în domeniul picturii, desenului ş;i fotografiei care fac parte din Clubul de Excelenţă „Dan Voiculescu”
Copii au fost selectaţi de Fundaţia Umanistă „Dan Voiculescu în datele de 3 iunie 2007 în cadrul „Târgului Talentelor”şi 10 iulie 2007 în cadrul selecţiei desfăşurate la sediul Fundaţiei. Cei 20 de copii au parcurs deja prima etapă dintr-un program personalizat de dezvoltare al talentelor, participând la ateliere de lucru desfăşurate la Muzeul Naţional de Artă al Românei
Programul va fi concretizat într-o expoziţie de lucrări de artă şi un site cu lucrările cele mai reuşite ale Clubului de Excelenţă „Dan Voiculescu”