Încep Cursurile FDVDR pentru copii supradotați și talentați: primul pas pentru Super Smart Team

Super Smart Team: Prima echipă de copii supradotați din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Data: 03.10.2023

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a demarat ieri Cursurile FDVDR, dedicate copiilor supradotați și talentați.

Copiii cu abilități speciale au nevoie de o atenție specială din punct de vedere intelectual dar și emoțional pentru a-și putea dezvolta la maximum potențialul. De aceea, Cursurile FDVDR din această toamnă sunt dedicate copiilor români cu potențial superior. Cei care s-au înscris la acest program au trecut printr-o etapă de preselecție în care le-au fost testate abilitățile, după care au fost invitați să participe la o serie de cursuri special concepute pentru nivelul lor.

Vorbim despre primul pas în constituirea primei echipe de copii și tineri supradotați ai României pe care inițiatorii conceptului au numit-o Super Smart Team. Astfel copii cu potențial ridicat care se înscriu în programele FDVDR au șansa sa fie parte din cea mai performantă echipă de copii și tineri a țării și să participe gratuit la cele mai bune programe educaționale extracurriculare organizate de FDVDR.

Copii selectați în Super Smart Team vor participa la Clubul de japoneză unde vor descoperi cât de ușor este să pronunțe cuvintele în această limba străină, să facă conversație, dar și să afle lucruri fascinante despre societatea și cultura japoneză. Cursul va fi susținut de profesorul Silvia Pătrașcu, autor de cursuri de limba japoneză.

Cursul de Dezvoltare Personală ghidează adolescentul către o modalitate de comunicare asertivă a nevoilor, precum și ascultarea activă a nevoilor celorlalți dar îi va ajuta și la înțelegerea reacțiilor și a emoțiilor. Cursul va fi susținut de psihologul Gabriela Maalouf, psihoterapeut și NLP trainer pentru copii și părinți, expert al Clubului de excelență FDVDR.

Cursul de Robotică și Programare are ca scop explorarea creativității în dezvoltarea proiectelor de robotică și încurajarea interesului pentru tehnologie și inovație.

Cursul de medicina stilului de viata va fi susținut de un specialist al Romanian Society of Lifestyle Medicine și vine cu o inițiativă educativă inovatoare și esențială care urmărește familiarizarea elevilor cu noțiuni elementare despre cei 7 piloni ai unui stil de viata sănătos  – nutriție, activitate fizică, somn, gestionarea stresului, evitarea consumului de substanțe, relații și emoții pozitive. La finalul cursului, fiecare participant va avea de realizat un program propriu de stil de viață sănătos pentru el si familia lui.

BIROUL DE PRESĂ FDVDR

ro_RO