Strigătul unui copil sufocat de sistemul românesc de învățământ

Dacă vei obliga un pește să fugă sau să se cațere într-un copac, își va petrece tot restul vieții crezând că este neghiob și incapabil

Copiii sunt niște peștisori în fața cărora se află marele ocean – vast, albastru, misterios, gata să fie cucerit – dar școala, care ar trebui să-i învețe să înoate, reușește doar să îi facă să înțeleagă, eventual, cum pescărușii pot zbura sau caii galopa.

Adevărul universal, aflat pe buzele tuturor elevilor, este că sistemul educațional românesc (și nu numai) nu întâlnește așteptările copiilor și nu răspunde nevoilor acestora. Se bazează pe ideologii învechite, refuzul de a accepta evoluția și schimbarea adusă de aceasta fiind mai mult decât evident. Sistemul de învățământ actual este același de câteva generații bune – unul dintre primele semne că ceva este greșit.

În primul rând, există o discrepanță viscerală între elevi și profesori, un hău care este trecut cu foarte mare greutate. Disciplina oarbă, necesară în timpul tinereții lor, a fost mai mult ca sigur în detrimentul dezvoltării întregii generații, dar problema noastră, a celor din prezent, este faptul că, în ciuda aparentei eliberări de sub regimuri politice dictatoriale, influențele acestora asupra culturii și educației ramân.

Cum a eșuat sistemul românesc de învățământ?

Partea vârstnică a societății are valorile sale, bazate pe o modestie și umilință prost înțelese, și cel mai mare necaz al generației noastre este faptul că profesorii noștri fac parte din această categorie. Pe deasupra, foarte puțini dintre ei sunt dispuși să depună efortul de a renunța la vechile idei înrădăcinate și să deschidă ochii la tinerii din fața lor, care au nevoie de un îndrumător care înțelege lumea contemporană și îi poate ghida, în mod blând, dar eficient, prin tumultul prezentului.

În al doilea rând, asteptările societății de la elevi sunt complet diferite față de ceea ce se cerea de la părinții sau bunicii noștri. Vechile fraze, cum ar fi ,,stai jos în bancă”, ,,nu vorbi neîntrebat”, ,,stai în rand”, ,,acum vorbesc eu”, ,,sunt mai mare, deci știu mai bine” – comode pentru profesori, dar nocive pentru elevi – au fost popularizate în trecut. Rezultatul inevitabil a fost o generație nehotărâtă, confuză, aruncată de violența istoriei într-o Europă deschisă fără ca ei să aibă habar de cum ar trebui să acționeze sau reacționeze.

Valorile vechi nobile, cum ar fi patriotismul și optimismul, sunt date la o parte

Globalizarea era un mit, evoluția un tabu, independența un pacat. Aceste mentalități sunt greu de dezrădăcinat și nu își au locul într-o așa-numită țară modernă, cum se crede a fi România. Forța de muncă alege să plece în străinătate din cauza lipsei de condiții din țară, afundând-o mai departe în întuneric. Valorile vechi nobile, cum ar fi patriotismul și optimismul, sunt date la o parte, mizându-se, în continuare, pe cenzură și pesimism. În comunitatea internațională, sunt necesare o serie de aptitudini (mai ales soft skills), a căror dezvoltare și însușire de către elevi este complet inexistentă în școlile române.

În retrospectivă, tinerii afirmă ca și-ar fi dorit să învete lucruri importante la școală: cum să își gestioneze timpul, emoțiile, finanțele… în schimb, ei rămân cu un amalgam haotic de informații, majoritatea neavând nicio importanță în domeniul pe care aceștia vor să îl studieze mai departe.

Elevul român nu are niciun fel de alegeri!

Presupusa alegere de la finalul școlii gimnaziale, de a-ți selecta profilul de liceu pe care vrei să îl urmezi, nu este nimic altceva decât o împachetare estetică a crudului adevăr – elevul român nu are niciun fel de alegeri! Între filologie, stințe sociale, mate-info și știinte nu sunt atât de multe diferențe: numarul de materii studiate este la fel de exorbitant, stresul inutil este la fel de mare, profesorii sunt la fel de înguști la minte și neobișnuiți cu nevoile tinerilor secolului XI, lipsa de aptitudini dobândite din școală este la fel, în toate cazurile.

Se spune că dacă ești nemulțumit de educația obținută în școli, poți alege să o complementezi cu activități extracuriculare (cum ar fi, în cazul meu, debate-ul).  Nimeni nu ia, de fapt, în considerare nemulțumirea profesorilor, când aud că sacrifici timp pentru flecustețuri, cum ar fi dezbaterile, arta, oratoria sau cultura civică – timp prețios pe care ți-l puteai petrece pe un scaun incomod, aplecat deasupra biroului sau băncii, rezolvând ecuații.

Copiilor nu li se acordă sprijin de nicăieri

În ciuda așteptărilor astronomice (atat din partea profesorilor, cât și din partea părinților), copiilor nu li se acordă sprijin de nicăieri. Tot ce ține de educație trebuie să vină de la ei, deși la școală nu li se explică nimic și nici nu au timp de cursuri extrașcolare.

Majoritatea timpului și-l petrec în sala de clasă (unde frustările la adresa icompetenței sau iritabilității profesorilor sunt mari și calitatea informației este slabă) sau la meditații – alt timp pierdut, alte teme (lucruri ce ar fi trebuit studiate, consolidate și aprofundate la clasă, nu de unii singuri). Pentru a cita o persoană dragă mie, ,,și pentru ce?”. Pentru ce toate aceste clipe irosite, această energie pierdută, acești bani aruncați pe fereastră? Pentru a întâlni așteptările unei societăți care nu reflectă nicidecum adevărul la scară mare – pentru a întâlni așteptările unei Românii ce încă se recuperează din blocajul și cenzura trecutului, unei Românii care cere totul de la fiii și fiicele sale, fără a fi dispusă să le ofere nimic în schimb.

România ar mai putea fi salvată de pe făgașul dezastruos pe care a pornit…

Situația nu este una prea bună și, în momentul în care realizezi că toată lumea suferă și nimeni nu beneficiază de pe urma acestei stagnări în educație, te întrebi de ce nimeni nu face nimic pentru a ameliora lucrurile. Răspunsul este foarte simplu – din comoditate. Este foarte ușor să te uiți la o țară care bate pasul pe loc și nu se dezvoltă, să o lași să funcționeze după același manual prăfuit, vechi de decenii. Schimbarea este incomodă, necesită fonduri, ingeniozitate și inteligență – atribute ce aparțin persoanelor cu prezență de spirit să lase în urmă o asemena Românie, în cautarea unor perspective mai bune. Puținilor rămași li se pune în cârcă schimbarea unei nații ce nu dorește să fie schimbată.

Sper că lectura acestui articol se alatură semnalului de alarmă ridicat din gurile elevilor români, un alt lemn adăugat focului care ar trebui să ridice destul fum cât să determinăm toată țara să înțeleagă circumstanța lugubră în care se află. Ca o altă voce dezamagită de copil al unei nații lăsate de izbeliște, încă mai găsesc în mine speranța să cred că, dacă toți am deschide ochii și ne-am uita cu atenție, în loc să privim superficial, România ar mai putea fi salvată de pe făgașul dezastruos pe care a pornit.

Articol scris de Nereia Crișan, profesor coordonator al cursului de Public Speaking din cadrul Școlii FDVDR.

Nereia Crișan este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Sfântul Sava”, membră a echipei de dezbateri a liceului, organizator al Conferinței internaționale Unitatis Mundi Model United Nation 2020 și al Conferinței HYPERFINE 2021, participant  la peste 25 Conferințe internaționale MUN.