Știrile Antena 3 – INOVALIMENT 2020

Se deschid porțile celui mai important eveniment din domeniul cercetării alimentare, ”INOVALIMENT”
Cercetătorii și specialiștii din industria alimentară, atât cei din mediul universitar, cât și cei care lucrează în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România, dar și din alte țări, sunt așteptați să se înscrie GRATUIT la primul Targ international de inventii si inovatii din domeniul alimentar din Romania.
Evenimentul se va desfășura online, în perioada 23-27 noiembrie.
INOVALIMENT este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Forumul Investitorilor Români și Facultatea de Stiința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.
ro_RO