Sport și cultură în aer liber

Miercuri, 18 august, tineri veniţi din 25 de ţări la cursurile şcolii de vară internaţionale « Bucharest Summer University », organizată  de Academia de Studii Economice, prin intermediul Senatului Studenţesc, cu mentoratul Facultăţii CSIE şi al Fundației EURISC, în parteneriat pentru al treilea an consecutiv cu Fundaţia Dan Voiculescu, vor participa la dezbaterea cu tema “Există riscul pierderii valorilor naţionale în contextul globalizării?”, desfăşurată în Grădina Valorilor Româneşti, din Parcul Copilului din Bucureşti. Întâlnirea va fi precedată de o plimbare cu bicicleta prin centrul Capitalei, organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi Senatul Studenţesc al ASE, în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, al Poliţiei Rutiere a Capitalei şi al Primăriei Sectorului 4.

Ediţia de anul acesta a şcolii de vară “Bucharest Summer University” are o temă pe cât de generoasă pe atât de interesantă: “Riscul şi securitatea în lumea globală”. Organizatorii le-au pregătit invitaţilor sosiţi din 24 de ţări, pe lângă cursurile şi seminariile obişnuite, şi o întâlnire altfel cu Bucureştiul. Participanţii vor putea face un tur al capitalei noastre cu bicicleta, în cadrul unei acţiuni organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi Senatul Studențesc ASE, în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, al Poliţiei Rutiere a Capitalei şi al Primăriei Sectorului 4. Dincolo de mişcarea în aer liber, această acţiune ofera participanţilor şansa de a socializa şi de a ne cunoaşte capitala, într-un ritm mai puţin grăbit. Mai mult de atât, acțiunea este un bun prilej de a reaminti de implicaţiile şi responsabilităţile mersului cu bicicleta în marile oraşe.

Plimbarea pe biciclete a fost posibilă cu susţinerea Asociaţiei Green Revolution, care a pus gratuit la dispoziţia participanţilor cele 75 de biciclete, din cadrul programului naţional de bike sharing gratuit “I’Velo”. În turul pe două roţi, participanţii vor urma un traseu prestabilit, având  ca destinaţie finală Grădina Valorilor Româneşti, din Parcul Copilului. Acolo vor participa la dezbaterea cu tema “Există riscul pierderii valorilor naţionale în contextul globalizării?”. Împărţiţi în două echipe, pentru fiecare din cele două poziţii, pro şi contra acestei ipoteze, ei îşi vor exprima opinia din perspectiva experienţei şi a culturii naţiunilor pe care le reprezintă. Sunt reprezentate ţări precum: Armenia, Austria, Bosnia Herţegovina, Brazilia, Cehia, Croaţia, Egipt, Franța, Germania, Indonesia, Italia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Pakistan, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria, într-un adevărat concert cultural al diversităţii.

Ansamblul statuar amplasat de Fundația Dan Voiculescu în Parcul Copilului, intitulat “Grădina Valorilor Româneşti”, reprezintă spaţiul care va găzdui această dezbatere şi le va oferi participanţilor posibilitatea de a cunoaşte personalităţi semnificative ale istoriei şi culturii noastre naţionale.

 

Bucureşti, 17 august 2010

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.