Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București, au organizat luni 14 ianuarie 2019, la Palatul Cercului Militar Național din București, Spectacolul Omagial ”Eminescu, ziditorul limbii române”, dedicat marelui poet Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 169 de ani.
Evenimentul a marcat un moment crucial în cultura română, la încheierea primilor 100 de ani de la Marea Unire și a fost menit să cinstească amintirea geniului și a patriotismului poetului Mihai Eminescu.
Pentru o seară, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic, mari actori și artiști români, reprezentanți ai Primăriei Municipiului București, ai Președinției și Guvernului României, reprezentanți ai Patriarhiei Române, reprezentanți ai domeniului economic și financiar, ambasadori și jurnaliști, s-au reunit într-un singur gând, acela de a-i aduce un omagiu celui care a întemeiat limba română modernă și celui care a transpus în versuri, ca nimeni altul, dorul de absolut și veșnicie al neamului românesc.
Spectacolul a fost ca o recunoaștere a contribuției marelui poet, fiu al neamului, la conturarea unei identități românești de neconfundat în spațiul cultural internațional, care, prin puterea exemplului și prin scrierile sale a vorbit întregii lumi despre demnitatea și credința poporului român.
Pornind de la un scenariu original, spectacolul a urmărit povestea vieţii marelui poet, prin versurile și scrierile sale, începând cu anii tinereţii, comuniunea cu natura şi descoperirea iubirii, până la maturitate și lupta cu societatea românească, pururi contemporană.
Fotografii: Dan Marinescu/FDV
Din distribuţia spectacolului au făcut parte actori ai Teatrului Național București, Teatrului Excelsior și Teatrului Coquette – Ovidiu Ușvat, Gabriel Costan, Claudia Dionisie, Alexandru Făiniși și Alexandru Mandu, rolul principal fiind interpretat de actorul Marius Bodochi, care a încântat asistența. Interpretările actorilor au fost acompaniate de acorduri muzicale susținute de violonistul Valentin Albeșteanu și de pianistul Valentin Cucu. Actrița Miruna Ionescu și baritonul Marius Nine au interpretat două dintre cele mai frumoase piese compuse de Guilelm Șorban pe versurile marelui poet – ”Pe lângă plopii fără soț” și ”Mai am un singur dor”.
Spectacolul Omagial ”Eminescu, ziditorul limbii române” a fost realizat de Ruxandra Bălașu, o tânără regizoare care a pus deja în scenă o serie de spectacole de succes ale unor autori reprezentativi, având în distribuție mari actori și artiști.