Specialiști internaționali în geriatrie și gerontologie se reunesc la al XVI-lea Congres Național de Geriatrie și Gerontologie, la care Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener științific

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României se alătură celui de-al XVI-lea Congres Național de Geriatrie și Gerontologie, în calitate de partener științific, prin susținerea inițiativelor de cercetare dedicate îmbătrânirii sănătoase. Ediția din acest an, se desfășoară în perioada 23-26 octombrie și marchează 50 de ani de la primirea în Academia Română a doamnei profesor Ana Aslan, pionier al geriatriei mondiale și simbol al eforturilor românești pentru o bătrânețe demnă și activă. Evenimentul este organizat anul de căAtre Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, condusă de Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada.

Îmbătrânirea este acum considerată un proces ce poate fi influențat pozitiv prin terapii inovatoare și soluții metabolice, oferind perspective noi pentru o viață sănătoasă la vârste înaintate. Împreună cu profesioniști de renume din domeniul geriatriei, gerontologiei și biogerontologiei din toată lumea, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu contribuie la conturarea unui viitor în care vârstnicii nu doar că trăiesc mai mult, dar se bucură de o calitate superioară a vieții.

Congresul reunește medici geriatri și cercetători de prestigiu din întreaga lume care și-au dedicat viața studiului îmbătrânirii. Printre invitații de seamă se numără Prof. Mario Barbagallo (Italia), președintele International Association of Gerontology and Geriatrics European Region, care va discuta despre actualitățile în vaccinarea vârstnicilor, Prof. Timo Strandberg (Finlanda), care prezintă studiul EUROSAF despre fibrilația atrială la vărstinici, și Prof. Giovanni Lamura (Italia), cu o analiză asupra reformei îngrijirii pe termen lung a vârstnicilor fragili.

Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada, partener colabotar al proiectelor de cercetare ale Senatului Științific, va evidenția importanța cercetărilor actuale în combaterea efectelor îmbătrânirii și promovarea abordărilor inovatoare care vizează îmbunătățirea sănătății la vârste înaintate. De la soluțiile pentru sănătatea metabolică și longevitate, până la provocările nutriționale și managementul bolilor cronice, Congresul din acest an abordează teme de actualitate pentru întreaga comunitate științifică.

Îmbătrânirea globală rapidă impune nevoia unor strategii inovatoare de prevenție, tratament și creșterea calității vieții. Congresul Național de Geriatrie și Gerontologie este o platformă esențială pentru colaborarea internațională și schimbul de cunoștințe în acest domeniu. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, prin inițiativele sale de studiu a fenomenului îmbătrânirii s-a aliniat standardelor și cercetările de ultimă oră. Congresul Național de Geriatrie și Gerontologie are loc în perioada 23-26 octombrie la Biblioteca Academiei Române din București, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”.

ro_RO