Senatul Științific, și în acest an partener la EUROINVENT

Euroinvent

Senatul Științific, și în acest an partener la EUROINVENT

Senatul Științific al  Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener al evenimentului Euroinvent. Aflat la cea de-a 13 -a editie, târgul se va desfășura online,  între 20 si 22 mai 2021.

Euroinvent susține cercetarea, creativitatea și inovația, fiind cea mai mare expoziție de profil din Europa de Est, unde inventatori și oameni de știință din diferite domenii iși vor prezenta brevetele și  invențiile.

La ediția din acest an, au fost înscrise deja peste 600 de lucrări din 32 de țări, dintre care 390 sunt din România și Republica Moldova.

Senatul Științific sprijină activitatea cercetătorilor români cu activitate în domeniul alimentar, medicină, nutriție, conservarea mediului, a căror invenții si inovații pot contribui la creșterea calității vieții.

Obiectivele Senatului Științific sunt de a promova brevetele românești și de a susține transferul tehnologic al invențiilor cu un impact major în viața social-economică.

La fel ca si la edițiile trecute, Senatul Științific va oferi Marele Premiu Euroinvent în valoare de 10.000 de lei, unui proiect din domeniul alimentar, medical, nutritie sau consrvarea mediului.

Euroinvent se desfășoară sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării si Inovării, sub egida IFIA si WIIPA și este organizat de Forumul Inventatorilor Români, împreună cu universitățile ieșene “Gheorghe Asachi” și „Alexandru Ioan Cuza”.

 

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.