Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al Galei „Ana Aslan”. Longevitatea s-a născut în România, prin cercetările remarcabilei Ana Aslan

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener științific al Galei „Ana Aslan” 2024. Evenimentul este dedicat aniversării a 50 de ani de la admiterea cercetătoarei Anei Aslan în Academia Română si este organizat la inițiativa Fundației Ana Aslan, prezidată de dna dr. Speranta Prada.

Parteneriatul nostru cu Senatul Științific reflectă preocupările comune pe care le împărtășim – atât Fundația Ana Aslan, care onorează moștenirea lăsată de Ana Aslan, cât și Senatul Științific, care își propune să contribuie la prelungirea vieții în condiții de calitate. Împreună putem contribui la acest obiectiv major: să dăm ani vieții și viață anilor”, a declarat Speranța Prada, Președintele Fundației Ana Aslan.

Gala „Ana Aslan”, dedicată celui mai cunoscut medic geriatru român, care a inventat primul medicament capabil să întâzie procesul de îmbătrânire, va reuni personalități din domeniul științei, medicinei și inovației, toate având în comun dorința de a continua moștenirea acestei vizionare, de a promova sănătatea persoanelor vârstnice și longevitatea activă.

În cadrul Galei „Ana Aslan”, Senatul Științific va prezenta rezultatele parțiale ale proiectului de cercetare „Harta Longevității în România”. Această cercetare științifică multidisciplinară explorează fenomenul îmbătrânirii active și sănătoase, un concept pe care Ana Aslan l-a promovat de-a lungul carierei sale.

Gala „Ana Aslan” reprezintă o ocazie unică de a pune în discuție soluții moderne pentru provocările îmbătrânirii, reflectând astfel munca revoluționară a Anei Aslan, personalitate marcantă distinsă cu peste 80 de premii, distincţii ori titluri, cele mai multe la nivel internațional.

Înființarea Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan în 1952 a reprezentat un moment istoric nu doar pentru România, ci pentru medicina globală, plasând țara noastră în centrul inovațiilor pentru îngrijirea vârstnicilor și studiilor asupra longevității. Denumită şi „femeia care a învins bătrâneţea”, Ana Aslan conduce, din 1958 şi până la moartea sa, în 1988, primul Institut de Geriatrie (ramură care studiază şi tratează bolile bătrâneţii) din lume, aflat în România. Continuând studiile lui Parhon, Ana Aslan a sesizat că există o diferenţă de vârstă biologică şi cea cronologică. A arătat că este posibil ca o persoană vârstnică să ducă o viaţă sănătoasă şi activă.

Încă din anii ’50, Ana Aslan a demonstrat că îngrijirea vârstnicilor și cercetarea dedicată acestui domeniu nu trebuie privite doar ca o simplă nevoie medicală, ci ca un domeniu de inovație continuă, un pilon pentru o societate sănătoasă. În calitate de partener al Galei „Ana Aslan”, Senatul Științific actualizează mesajul lui Aslan pentru secolul XXI, într-un context în care îmbătrânirea activă este mai importantă ca oricând.

Ana Aslan a fost prima cercetătoare care a înțeles că longevitatea nu trebuie măsurată în ani, ci în calitatea vieții. Puțini știu despre Ana Aslan că este unul dintre pionierii geriatriei mondiale, aducând faimă României prin rezultatele cercetărilor sale privind procesul de îmbătrânire.

În 1958, în cadrul Institutului pe care îl conducea, a înfiinţat o secţie de gerontologie socială – care avea drept scop studierea batrâneţii atât din punct de vedere medical, cât şi social, economic şi psihologic. Ceea ce astăzi, Senatul Științific face în cadrul programului de cercetare „Harta Longevității în România”.

În 1964, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat Institutul condus de Ana Aslan drept model de organizare pentru toate celelalte instituţii similare din lume.

Ana Aslan a condus la omologarea Gerovitalului H3 în întreaga lume, brevetat în peste 30 de ţări, tratamentul a venit sub formă de drajeuri, cremă, ori loţiune capilară. A tratat personalităţi precum Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Onassis, Charles de Gaulle ori Jacqueline Kennedy. În istoria medicinei româneşti niciun alt medic nu a fost atât de solicitat de oameni importanţi, de la regi, şefi de stat, scriitori celebri, vedete.

În 1980, Aslan obţine brevetul de inventator (alături de Polovrăgeanu) pentru Aslavital – tratament ce îmbunătăţeşte sistemul nervos şi cel cardiovascular. 154 de ţări au înregistrat ambele mărci olografe.

ro_RO