Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, alături de Secția de Științe Medicale a Academiei Române, președinte Acad. Victor Voicu, anunță organizarea conferinței „Harta Longevității în România” pe data de 9 octombrie 2024, la Biblioteca Academiei Române, Sala Ion Heliade Rădulescu.
În cadrul evenimentului, experții Senatului Științific vor prezenta rezultatele preliminare ale primului proiect național de cercetare „Harta Longevității în România”, care a cartografiat mai multe localități și a identificat zonele cu cele mai mari procente de seniori longevivi din România. Studiul este structurat pe două componente esențiale: una cantitativă, care presupune documentarea socio-demografică a persoanelor de peste 85 de ani, și una calitativă, care vizează evaluarea factorilor genetici și comportamentali ce contribuie la longevitatea acestora. În cadrul cercetării, au fost cercetate aspecte legate de biomarkeri ai longevității, evaluarea vârstei biologice și comportamentele socio-antropologice ale seniorilor din cele mai longevive regiuni.
Aceste rezultate vor fi prezentate într-un mod detaliat în cadrul conferinței, la care vor participa cercetători și experți din domeniul sănătății publice, gerontologiei și antropologiei. Cu același prilej, va fi lansată o aplicație web care va contura „Harta Longevității în România” și va evidenția top 5 localități la nivel național în funcție de procentul de seniori longevivi, dar și top 3 localități din fiecare județ, oferind o imagine completă asupra distribuției acestora la nivel național.
În România, proporția persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani este de 19,5%, și se preconizează că va crește la 31% până în 2050. În prezent, țara noastră numără aproximativ 370.309 persoane cu vârsta de peste 85 de ani, iar din acestea, 106.838 au depășit vârsta de 90 de ani, conform Institutului Național de Statistică. Aceste date evidențiază necesitatea de a analiza mai atent factorii genetici și de stil de viață care contribuie la longevitatea în aceste „zone albastre” ale României, în care oamenii trăiesc mai mult și mai sănătos.
Studiile arată că peste 80% dintre vârstnicii din România se confruntă cu afecțiuni cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare și diabetul, ceea ce face ca longevitatea să nu fie doar o chestiune de ani de viață, ci și de calitate a vieții. România are o speranță de viață sănătoasă la vârsta de 65 de ani de doar 17,7 ani pentru femei și 13,4 ani pentru bărbați, valori sub media Uniunii Europene, ceea ce subliniază necesitatea unor politici care să sprijine îmbătrânirea activă și sănătoasă. Necesitatea acestui proiect unic vine dintr-un context în care România se situează pe locul 33 în Europa și pe locul 95 la nivel mondial în ceea ce privește speranța de viață, cu o medie de 77,8 ani, conform raportului Eurostat din 2023.
Conferința va avea loc pe 9 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la Biblioteca Academiei Române, Sala Ion Heliade Rădulescu. Proiectul „Harta Longevității” nu este doar un studiu de cercetare, ci și un potențial instrument pentru dezvoltarea de politici publice menite să sprijine îmbătrânirea activă și sănătoasă a populației.