Școala ta merită o bibliotecă!

Concursul “Școala ta merită o bibliotecă” intra în vacanță. Ne întoarcem în toamnă.

***

Cartea reprezintă universul copiilor aflați pe drumul cunoașterii și al formării lor. Acest drum ar trebui să înceapă în familie și să continue în școală, locul în care dascălii încearcă să îi atragă pe copii în lumea cărților, prin metode și procedee care trezesc interesul pentru lectură.

Deși cartea este principalul instrument care stă la baza educării elevilor,  fondul de carte în multe școli este redus. Pentru a veni în sprijinul acestora Fundația Dan Voiculescu și Editura Rao, dau startul concursului “Școala ta merită o bibliotecă!”

Fotografii: Dan Marinescu/FDV

Concursul se desfășoară în perioada 9 noiembrie 2017 – 9 ianuarie 2018 în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial.

Acest concurs este deschis tuturor instituțiilor de învățământ din țară (școli, licee). Pentru a aplica școlile trebuie să completeze formularul de înscriere aflat mai jos și să răspundă la întrebarea: „De ce merită școala ta să câștige o bibilotecă RAO?”

În fiecare lună de desfășurare a concursului va fi selectat un câștigător. Selecția va fi făcută de o comisie a editurii RAO și va fi realizată prin analizarea răspunsurilor la întrebarea concursului. Înscrierea poate fi facută de orice reprezentant al școlii aplicante (profesori, personal administrativ, bibliotecar, etc).

Premiile constau în dotarea bibliotecii școlii cu un numar de 100 de volume de carte din portofoliul editurii RAO.

ro_RO