Școala de vară FDVDR, unde educația se îmbină cu distracția. Start înscrieri!

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunță că pe 20 iunie se va da startul înscrierilor pentru cel mai complex program de educație extra curriculară din România, numit Școala de Vară FDVDR.

Timp de șapte săptămâni, în perioada 10 iulie – 27 august, copiii și tinerii înscriși vor avea ocazia să învețe noțiuni din diferite domenii, care vin în completarea programei școlare. Astfel, profesori cu experiență și specialiști în educație vor veni în întâmpinarea copiilor și tinerilor cu o serie de activități special concepute pentru a face posibilă educaţia prin joc și metode aplicative.

Fie că sunt deja pasionați de o disciplină, fie că doresc să descopere abilități noi, cei înscriși vor beneficia de un program plin de activități care îmbină educația cu distracția pentru ca participarea la cursurile Școlii de Vară FDVDR să fie o adevărată experiență pentru copii.

Programul se desfășoară online și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, iar cursurile vor fi structurate astfel încât, indiferent de vârstă, fiecare participant să poată găsi un domeniu interesant. De asemenea fiecare săptămână de cursuri va avea câte o temă specifică astfel:

  1. Săptămâna limbilor străine în care copiii vor putea participa la cursuri de limbă engleză, limba germană, scriere japoneză, iar adolescenții vor putea învăța strategii de învățare și asimilare a limbilor străine.
  2. Săptămâna științelor și tehnologiilor viitorului în care copiii vor putea participa la cursuri de editare foto-video, web design, programare web, artificial intelligence sau securitate în mediul online.
  3. Săptămâna patrimoniului național în care copiii vor putea afla informații inedite despre obiceiuri și tradiții populare, muzică și dansuri tradiționale, arte și meșteșuguri.
  4. Săptămâna lecturii și comunicării în care participanții vor afla despre ceea ce înseamnă fake news, vor învăța despre cum să își dezvolte abilitățile de comunicare în public sau cele de lectură.
  5. Săptămâna matematicii și fizicii distractive în care copiii vor putea participa la un super atelier de matematică distractiva, vor învăța fizică distractivă și vor descoperi tainele logicii și filosofiei.
  6. Săptămâna caligrafiei și scrierii creative în care copiii vor putea învăța despre scrierea digitală pe tableta grafică dar și tips & tricks pentru un scris ordonat.
  7. Săptămâna leadership-ului și educației financiare în care copiii vor putea învăța noțiuni de dezvoltare personală educație financiară și antreprenoriat.

Participarea la programul Școlii de Vară FDVDR este gratuită iar înscrierile se fac pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.