Școala de vară FDVDR, cel mai complex program educativ de vacanță din România  

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunță că, astăzi, 20 iunie, încep înscrierile pentru cel mai complex program de educație extra curriculară din România, numit Școala de Vară FDVDR.

Timp de șapte săptămâni, în perioada 10 iulie – 27 august, copiii și tinerii înscriși vor avea ocazia să învețe noțiuni din diferite domenii, care vin în completarea programei școlare și care le vor dezvolta abilitățile și nivelul de cunoștințe. Astfel, profesori de top cu experiență și specialiști în educație vor veni în întâmpinarea copiilor și tinerilor cu o serie de activități special concepute pentru a face posibilă educaţia prin joc și metode aplicative.

Data limită pentru înscrieri este 3 iulie, iar programul se desfășoară online și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani.

Cursurile vor fi structurate astfel încât, indiferent de vârstă, fiecare participant să poată găsi un domeniu interesant. De asemenea, fiecare săptămână de cursuri va avea câte o temă specifică astfel:

  1. Săptămâna limbilor străine în care copiii vor putea participa la cursuri de limbă engleză, limba germană, scriere japoneză, iar adolescenții vor putea învăța strategii de învățare și asimilare a limbilor străine.
  2. Săptămâna științelor și tehnologiilor viitorului în care copiii vor putea participa la cursuri de editare foto-video, web design, programare web, artificial intelligence sau securitate în mediul online.
  3. Săptămâna patrimoniului național în care copiii vor putea afla informații inedite despre obiceiuri și tradiții populare, muzică și dansuri tradiționale, arte și meșteșuguri.
  4. Săptămâna lecturii și comunicării în care participanții vor afla despre ceea ce înseamnă fake news, vor învăța despre cum să își dezvolte abilitățile de comunicare în public sau cele de lectură.
  5. Săptămâna matematicii și fizicii distractive în care copiii vor putea participa la un super atelier de matematică distractivă, vor învăța fizică distractivă și vor descoperi tainele logicii și filosofiei.
  6. Săptămâna caligrafiei și scrierii creative în care copiii vor putea învăța despre scrierea digitală pe tableta grafică dar și tips & tricks pentru un scris ordonat.
  7. Săptămâna leadership-ului și educației financiare în care copiii vor putea învăța noțiuni de dezvoltare personală educație financiară și antreprenoriat.

Partenerii acestui program educațional sunt: ITLevel, Fischer International, WACOM, Newline, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Strigăt pentru Educație, Asociație pentru educație, Roxana Beșcucă, Instant Japanese, Cursuri Digitale ReCreation

Participarea la programul Școlii de Vară FDVDR este gratuită, iar înscrierile se pot face deja pe https://fundatiadanvoiculescu.ro/scoala-de-vara-fdvdr-2023/?swcfpc=1 .

ro_RO