Sâmbătă spunem și noi EVRIKA, alături de studenții LSAC București

Sâmbătă, 5 noiembrie, spunem și noi EVRIKA, alături de studenții LSAC București

Deoarece concursurile de cultură generală au tradiție, aici, la noi, la FDVDR, am strecurat și noi o întrebare la cel mai așteptat concurs de cultură generală, în rândul studenților, EVRIKA.

Însă, cuvântul de ordine este, bineînțeles, distracția!

Cine va câștiga marele premiu?

Stați cu ochii pe noi, pentru a afla!

Viața studenților nu se rezumă doar la studiul pentru examene și colocvii, rezolvarea temelor sau participarea la orele de curs, ci reprezintă mult mai mult decât atât. Concursul de cultură generală EVRIKA, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București este așteptat, în fiecare toamnă, cu sufletul la gură, atât de către studenți, cât și de către profesori, pentru că la acest concurs participă și echipe de profesori.

Drumul către premii este lung, dar cele mai iscusite echipe vor reuși, cu siguranță, să treacă peste întrebările capcană pregătite cu multă grijă de către echipa de organizare Evrika. Deși unele vor fi mai ușoare, altele vor pune pe gânduri chiar și pe cei mai bine pregătiți participanți.

Începând cu acest an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a devenit partener oficial al acestui eveniment și a pregătit mai multe surprize pentru studenții care participă la acest concurs.

”FDVDR continuă, neîncetat, campaniile de susținere a performanței în educație la toate nivelurile. Parteneriatul cu LSAC este doar o altă modalitate prin care ne dorim să fim alături de tineri, pentru a-i susține și încuraja să performeze și să își urmeze visele. Alături de Echipa FDVDR, îi felicit pe toți cei implicați în acest program și le doresc mult succes”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu.

Cel mai așteptat concurs de cultură generală în rândul studenților, EVRIKA, este organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București. Evenimentul se află la cea de-a cincea ediție.

Competiția are loc în două etape: perioada de preliminarii și etapa finală.

Pentru etapa preliminariilor s-au înscris 67 de echipe, care au parcurs cele 10 categorii de întrebări de cultură generală, din domenii precum geografie, sport sau tehnologie. Echipele participante sunt compuse din 3 membrii, iar obiectivul LSAC este acela de a atrage cât mai mulți participanți.

Doar 32 de echipe ce au reușit să răspundă corect la cât mai multe întrebări și într-un timp cât mai bun și s-au calificat pentru marea finală, care va avea loc pe 5 noiembrie.

Ziua finalei este așteptată cu sufletul la gură de toată lumea, dar mai ales de echipele de profesori care au fost alături de studenți și în acest an.

”Datorită sponsorilor noștri, echipele de pe podiumul de anul acesta vor fi răsplătite pentru cunoștințele bogate de care vor da dovadă”, a declarat Răzvan Drumeși, Președinte LSAC.

Echipele de profesori reprezintă adversari de temut pentru echipele studenților, iar pentru spectatorii competiției existat două tombole cu nenumărate premii, astfel menținându-se atmosfera antrenantă a concursului.

”Ziua de 5 noiembrie este o adevărată provocare atât pentru echipele participante, cât și pentru echipa de voluntari LSAC. Sunt convins că, aceștia din urmă se vor ridica la nivelul așteptărilor noastre, reușind să demonstreze, încă o data, mult profesionalism în organizarea acestei ediții Evrika. Cu această ocazie, dorim să felicităm toate echipelor participante, dar, mai ales, pe acelea ce au reușit să găsească răspunsurile corecte la majoritatea întrebărilor și au ajuns în finală”, a mai declarat Răzvan Drumeși.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.