S-a întâmplat pe 7 februarie

Intr-o zi de 7 februarie, in 1510, se incheia, la Iasi, tratatul de pace intre domnul Moldovei, Bogdan al III-lea si regele Poloniei, Sigismund I cel Batran.

Pe 7 februarie 1613, Mihail Romanov devenea tar al Rusiei, primul din dinastia Romanov. Domnia lui a marcat finalul Timpurilor Tulburi.

La 7 februarie 1741 aparea “Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat” ce stabilea o serie de reforme fiscale si administrative in Tara Romaneasca. Textul a fost publicat in ziarul “Mercure de France”, in iulie 1742.

In 1831, pe 7 februarie, era promulgata Constitutia Belgiei, considerata a fi cea mai democratica din Europa acelei vremi.

Tot intr-o zi de 7 februarie, in 1873, in sedinta parlamentului de la Budapesta, deputatul Gheorghe Pop de Basesti arata necesitatea construirii unui drum de fier in tinutul Salajului. Pe 23 decembrie 1887 va avea loc deschiderea liniei de cale ferata Carei – Zalau.

Pe 7 februarie 1895, comitetul de conducere al ASTREI decidea elaborarea si publicarea “Enciclopediei romane”, sub indrumarea lui Cornel Diaconovici. Lucrarea a aparut in 3 volume, intre anii 1898-1904.

In 1935, 7 februarie, celebrul cuplu de comici Stroe si Vasilache prezenta in premiera “Bing Bang” – primul film sonor realizat la Bucuresti (cu o aparatura construita de inginerul roman Argani).

La 7 februarie 1940, avea premiera Pinocchio (foto), cel de-al doilea film de animatie produs de Walt Disney, dupa Alba ca zapada.

Pe 7 februarie 1971, femeile isi castigau dreptul de vot in Elvetia.

Tot intr-o zi de 7 februarie, in 1987, un nou decret al Consiliului de Stat impunea masuri pentru rationalizarea consumului de gaze naturale si energie electrica, insotite de tarife punitive pentru depasirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populatie.

In 1992, pe 7 februarie, in baza Tratatului de la Maastricht se constituia Uniunea Europeana. Tratatul a fost semnat de Consiliul European in localitatea olandeza Maastricht, reprezentand pana atunci cea mai profunda schimbare a tratatelor de la infiintarea Comunitatii Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.

Pe 7 februarie 2005, sportive britanica Ellen MacArthur devenea cea mai rapida navigatoare a lumii. Recordul sau a fost 71 de zile.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.