La mulți ani, Mircea Albulescu! Pe 4 octombrie 1934 s-a născut Mircea Albulescu, actor român, profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.
A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București si a avut peste 70 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile in teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasa dintre activitatile sale artistice si care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul National Radiofonic, in care a intruchipat peste 300 de personaje, spune : “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”
Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.
La 4 octombrie 1873, s-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925).
În 1582, pe 4 octombrie, Papa Grigore al XIII-lea promulga Calendarul Gregorian, adoptat în scurtă vreme de majoritatea țărilor catolice. Introducerea Calendarului Gregorian a fost necesară deoarece, în cazul Calendarului Iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic. Din cauza acestei erori de calcul, astronomii au constatat că se acumulase o întârziere semnificativă – până în 1582 erau circa 10 zile. Ultima zi a Calendarului Iulian a fost 4 octombrie 1582 și a fost urmată de prima zi a Calendarului Gregorian, 15 octombrie 1582. România a fost printre ultimele țări europene care a adoptat acest calendar, în 1919.
Tot într-o zi de 4 octombrie, în 1830, apărea un nou stat, Belgia. La prăbușirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii și al Luxemburgului fuseseră atașate Regatului Unit al Țărilor de Jos, condus de un rege olandez. În 1830 a izbucnit o revoltă împotriva regimului acestuia, iar rezultatul final a fost independența Belgiei și instaurarea lui Leopold de Saxa-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de prinți germani. Belgia este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.
În 1881, pe 4 octombrie, englezul Edward Leveaux primea patentul pentru inventarea pininei mecanice.
Pe 4 octombrie, în 1883, a fost pus în circulație primul tren Orient Express, care unea Parisul de Constantinopole, trecând prin România.
Apoi, pasagerii erau transportați cu feribotul peste Dunare la Ruse, în Bulgaria, pentru a lua un alt tren spre Varna, unde urma o nouă transbordare, pe un pachebot al companiei austriece Lloyd, cu care pasagerii ajungeau, după un voiaj ce însuma 83 de ore și 30 de minute, la Constantinopole (Istanbul). Deși originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internațională, numele ei a devenit sinonim cu călătoria luxoasă.
Pe 4 octombire 1957 Uniunea Sovietica a lansat în spațiu primul satelit artificial din lume, denumit Sputnik (numele înseamnă în limba rusă “satelit” sau “tovaraș de călătorie”). Programul Sputnik a fost o serie de misiuni spațiale fără oameni la bord, având ca scop demostrarea viabilității sateliților artificiali. Sputnik 2 a fost lansat pe 3 noiembrie 1957 și a avut la bord prima ființă vie, cățelușa Laika. Din păcate, misiunea nu a prevazut și reîntoarcerea în siguranță a capsulei spațiale și a pasagerului, ceea ce a facut ca Laika să fie prima victimă a cursei pentru cucerirea spațiului cosmic.
În 1958, pe 4 octombrie, a fost deschisă prima linie comercială aeriană transatlantică, ce facea legătura între Londra și New York.
sursa: magicfm.ro, wikipedia.org