S-a întâmplat pe 28 august

Într-o zi de 28 august 1828 se năștea marele scriitor rus Lev  Tolstoi. Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”.

Lev Tolstoi

Tolstoi s-a manifestat, totodată, și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniu educației, calități care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei vechi și aristocratice familii rusești. Interpretările sale literare privind învățăturile etice ale lui Iisus Hristos l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârșitul vieții sale, un fervent comentator al învățăturilor lui Hristos, în sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistența nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăția lui Dumnezeu este cu tine” , vor avea un profund impact asupra unor personalități de referință din secolul al XX-lea, printre care Gandhi[6] și Martin Luther King Jr.

În 1749, pe 18 august, s-a născut Johann Wolfgang von Goethe, personalitate a culturii universale, poet, dramaturg şi filosof al culturii: “Faust”, “Afinităţi elective”, “Suferinţele tânărului Werther”.

Tot într-o zi de 28 august, în anul 476, Imperiul Roman de Apus se prăbușea. Impăratul Romulus Augustulus era detronat de Odoacru, iar căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a gotilor) își lua titlul de “patrician”. Se instaura dominația germanică în Italia.

Pe 28 august 1565 era fondat San-Agostin (Florida), prima așezare permanentă a europenilor în America de Nord.

La data de 28 august 1728, Vitus Bering descoperea o strâmtoare între Asia și America de Nord, care va primi numele său.

 Tot într-o zi de 28 august, în 1804, un puternic incendiu distrugea o parte a Bucureștiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.

Într-o zi de 28 august 1939 , s-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste: “Cocoşatul are alibi”, “Bună seara, Melania!”.

Rodica Ojog-Brașoveanu

Pe 18 august 1963, de pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut discursul I Have a Dream.

sursa: magicfm.ro, wikipedia.ro, a1.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.