S-a întâmplat pe 25 ianuarie

Intr-o zi de 25 ianaurie, in 1327, Eduard al III-lea devenea rege al Angliei, la varsta de 14 ani. A fost unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei intr-o putere militara a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani. De la Henric al III-lea pana la George al III-lea, niciun alt monarh englez n-a avut o domnie atat de lunga.

Pe 25 ianuarie, in 1475, Stefan cel Mare, domnul Moldovei, trimitea o scrisoare circulara principilor din Europa anuntandu-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui (10 ianuarie).

La 25 ianuarie 1673, Nicolae Milescu alcatuia, in limba slavona, „Cartea profetiilor”, opera dedicata scopurilor politice.

Din 1858, de pe data de 25 ianuarie, Marsul nuptial, compus de catre Felix Mendelssohn Bartholdy, devenea extrem de popular si va fi folosit pana astazi la aproape orice nunta, dupa ce era cantat in ziua casatoriei Printesei “Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Printul Friedrich al Prusiei. Compozitorul german compusese acest mars in 1842, ca parte a muzicii de scena pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare.

In 1859, pe 25 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza il numea pe Ioan Alexandru Filipescu prim-ministru al Tarii Romanesti.

Tot intr-o zi de 25 ianuarie, in 1864, era inaugurat Spitalul Colentina din Bucuresti.

La 25 ianuarie 1909, avea premiera, la Dresda, opera Electra, de Richard Strauss (libretul de Hugo Hofmanstahl, dupa piesa lui Sofocle).

Pe 25 ianuarie 1919, presedintele S.U.A., Woodrow Wilson, propunea la Conferinta de pace de la Paris crearea Ligii Natiunilor.

Intr-o zi de 25 ianuarie, in 1924, incepeau, la Chamonix, in Franta (in Alpii Francezi), primele Jocuri Olimpice de Iarna (foto). Jocurile Olimpice de iarna reprezinta un eveniment sportiv care se desfasoara o data la patru ani, iar pana in 1992, jocurile s-au desfasurat in aceiasi ani ca si jocurile olimpice de vara. Din anul 1994, ele au loc tot la patru ani, dar decalate cu doi ani fata de jocurile de vara. La aceasta prima editie, in 1924, au participat 258 de sportivi din 16 tari. Au fost 14 probe sportive din 8 sporturi: Biatlon, Bob, Combinata nordica, Curling, Hochei pe gheata, Patinaj artistic, Patinaj viteza, Sarituri cu schiurile si Schi fond. Evenimentul, care initial s-a numit Saptamana Internationala a Sporturilor de Iarna, a fost deschis de catre politicianul francez Gaston Vidal pe stadionul Stade Olympique. Competitia s-a incheiat pe 5 februarie. Jocurile Olimpice de Iarna s-au tinut pana acum pe trei continente, dar niciodata intr-o tara din emisfera sudica. Statele Unite au fost gazed de 4 ori, Franta de 3, Austria, Canada, Italia, Japonia, Norvegia si Elvetia de cate 2 ori. Pe 4 iulie 2007, s-a anunţat ca Soci va gazdui Jocurile Olimpice de iarna din 2014, invingand astfel candidaturile oraselor Salzburg, Austria si PyeongChang, Coreea de Sud. Olimpiada din 2014 va fi prima Olimpiada de Iarna gazduita de Rusia si cea de-a doua oara cand Rusia gazduieste Jocurile Olimpice. Moscova, in timpul Uniunii Sovietice, a gazduit in anul 1980 Jocurile Olimpice de Vara.

In 1949, pe 25 ianuarie, erau acordate primele Premii Emmy, premii americane de televiziune considerate echivalentul premiului Oscar din cinematografie.

Tot intr-o zi de 25 ianuarie, in 1949, era creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) de catre tarile central si est–europene, satelite ale Rusiei.

La 25 ianuarie 1988, avea loc inaugurarea Bibliotecii romane din Paris.

In 2006, la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea publica prima sa scrisoare enciclica, intitulata Deus Caritas Est, adresata “episcopilor, preotilor si diaconilor, persoanelor consacrate si tuturor credinciosilor laici”.

sursa: magicfm.ro

ro_RO