S-a întâmplat pe 21 august

În anul 1925 pe 21 august, s-a născut Toma Caragiu unul dintre cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV, film. Unul dintre filmele sale de referinţă fiind “Actorul şi sălbaticii” (1975). Senzaţional în orice rol, ironic, grav şi subtil, a interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat şi în drame. Toma Caragiu va rămâne în istoria teatrului și filmului românesc pentru rolurile de excepție pe care le-a jucat de-a lungul carierei sale.

Toma Caragiu

Tot într-o zi de 21 august, în 1485, avea loc sfârșitul războiului „celor două roze”. Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândoua casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Razboiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Trandafirul roșu de Lancaster, și Trandafirul alb de York. Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor doup case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele sau număr de victime din randul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

În 1911, pe 21 august, pictura “Mona Lisa”, realizată de Leonardo da Vinci, era furată din Muzeul Luvru din Paris de către Vicenzo Perruggia, un chelner italian. Opera a fost regăsită în anul 1913 și returnată muzeului Luvru.

Pe 21 august 1945, Regele Mihai I soma guvernul Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).

În 1955, pe 21 august, la ora 20.00 începea prima emisiune experimentală de televiziune în România.

La data de 21 august 1959, Hawaii devenea cel de-al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii.

Pe 21 august 1998, faimosul tren Orient Express își relua traseul care traversează șapte state europene, pe ruta Paris-Istanbul și retur, după 11 ani de întrerupere.

sursa: magicfm.ro, wikipedia.ro

foto: a1.ro

ro_RO