S-a întâmplat pe 20 august

În 1864 pe 20 august, s-a născut Ionel I.C.Brătianu. Inginer, om politic,  preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru (m. 1927), membru de onoare al Academiei Române.

Ion I. C. Brătianu

A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.

Tot într-o zi de 20 august, în 1469, avea loc Bătălia de la Lipnic, pe Nistru: Ștefan cel Mare învingea oastea tătară.

La 20 august 1741 exploratorul danez Vitus Bering a descoperit Alaska.

 Pe 20 august 1749 începea domnia fanariotă a lui Constantin Racoviță în Moldova.

La data de 20 august 1839 era înființată, de către studenții români aflați la studii la Paris, “Societatea pentru învățătură poporului român”, care a contribuit la dezvoltarea conșțiintei naționale românești.

Pe 20 august 1884 a apărut, la Bucureşti, ziarul de informaţii “Universul”, primul mare cotidian din România, din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan.

La data de 20 august 1902 avea loc primul meci de fotbal, la Timișoara, între echipele orașelor Timișoara și Lugoj (20.08/2.09).

Anul 1968, pe 20 august pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100. Nicolae Ceaușescu la bordul primului automobil Dacia 1100.

Pe 20 august 1998, Guvernul României adopta o ordonanță prin care se constituia Fondul Cultural Național.

sursa: magicfm.ro, antena3.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.