S-a întâmplat pe 19 septembrie

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.

foto: wikipedia.ro

Tot într-o zi de 19 septembrie, în 1783, era ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de frații Montgolfier, având la bord trei pasageri: o rață, un cocoș și o oaie. Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând că și alte vietăți decât păsările pot suporta înălțimile. Primul balon, fără echipaj, a fost înălțat la 5 iunie 1783.

 Pe 19 septembrie 1870, armata prusacă începea “Asediul Parisului”. Va dura 135 de zile.

Pe 19 septembrie 1924, inginerul român Aurel Perșu obținea, în Germania, un brevet de invenție pentru “automobil aerodinamic corect”. Automobilul construit în țară de Aurel Perșu avea caroseria de forma unei picături de apă în cădere. Roțile erau amplasate în interiorul caroseriei, iar puntea din spate nu avea diferențial. Mașina se află expusă la Muzeul tehnicii D. Leonida din București.

În 1928, pe 19 septembrie, Mickey Mouse, simpaticul personaj de desene animate creat de Walt Disney, își făcea prima apariție publică în “Plane Crazy”, pentru ca un an mai târziu să fie eroul producției “Steamboat Willie”, primul film de animație cu sunet.

Într-o zi de 19 septembrie, în 1982, celebrele emoticons folosite de către internauții din întreaga lume se nășteau la Carnegie Mellon University, la inițiativa profesorului Scott E. Fahlman, care a avut ideea de a adăuga o serie de caractere pentru a aduce informații în plus care să lămurească orice confuzie ce putea să apară în actul comunicării. Emoticon-ul marca o glumă sau evidenția o stare de spirit. Numai trei caractere (:, – si )) au fost suficiente pentru ca emoticon-ul să facă istorie.

Se pare că primul care a utilizat o “față zâmbăreață” a fost inventatorul Harvey Ross Ball. Aceasta primea în anul 1964 sarcina de a realiza un desen special care să apară pe cărțile de vizită ale unei importante companii de asigurări. Mereu spontan, Ross Ball îi spusese clientului său să aștepte puțin, mersese într-o altă cameră și după numai 10 minute se întorsese cu un “Smiley’. Inventatorul Harvey Ross Ball a primit pentru acel design suma de 45 de dolari. Mai târziu, frații Bernard și Murray Spain au adăugat lângă acel Smiley și textul “Have a nice day”. În 1971, “zâmbărețul” a devenit celebru în S.U.A. și toată lumea își cumpăra cartonașe, broșe, brelocuri și nu numai. Bernard și Murray Spain au înregistrat desenul și textul. Odată cu dezvoltarea rapidă a computerelor și mai tarziu a Internetului, Scott Fahlman s-a gândit să-l reproducă pe Smiley din câteva caractere. Prima reprezentare a fost și cea mai simplă, și anume 🙂 Fiind locul în care a lucrat Fahlman, Carnegie-Mellon acorda în fiecare an câte un premiu pentru inovație în comunicare, Smiley Award. De la primul emoticon, totul a evoluat progresiv până la emoticon-urile din zilele noastre.

sursa: magicfm.ro, antena3.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.