Într-o zi de 17 septembrie 1881 s-a născut George Bacovia. Scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.
La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
La 17 septembrie 1787 a fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială. Documentul proclama S.U.A. stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidențială.
Într-o zi de 17 septembrie 1854 s-a născut inventatorul David Buick, fondatorul “Buick Motor Car Company”.
Pe 17 septembrie 1919 se înființa, la Cluj, Conservatorul de muzică și artă dramatică, al cărui prim director a fost George Dima.
La 17 septembrie 1935 România a fost aleasă membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor (viitoare ONU).
Pe 17 septembrie 1963 avea loc premiera filmului “Codin”, ecranizare după nuvela omonimă a lui Panait Istrati; prima coproducție cinematografică româno-franceză; filmul a obținut premiul pentru scenariu la festivalul de la Cannes.
La data de 17 septembrie 1976, NASA prezenta prima rachetă spațială, botezată “Enterprise”, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Palmdale, California. Construcția ei a durat mai bine de 10 ani, iar costurile au depășit 10 miliarde de dolari.
În 1988, pe 17 septembrie, se deschidea la Seul a XXIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară.
Într-o zi de 17 septembrie 1991, Linus Torvalds lansează prima versiune Linux (Versiuna 0.01).
sursa: magicfm.ro, wikipedia.ro