S-a întâmplat pe 13 mai

Intr-o zi de 13 mai, in 1607, erau puse bazele primei colonii englezesti in Lumea Noua, de catre capitanul John Smith si un batalion de soldati debarcati in Virginia, la Jamestown.

Pe 13 mai 1610, Cardinalul Richelieu inventa cutitul de masa. Agasat sa-si vada invitatii curatandu-si dintii, in timpul mesei, cu varful cutitelor, Cardinalul Richelieu comanda un set de cutite cu varful rotunjit. Pana atunci, la masa, carnea era taiata cu pumnalul. In aceeasi perioada incep sa apara fetele de masa. Cu un secol inainte, regele Francisc I al Frantei lansase moda folosirii farfuriilor, iar Henric al III-lea introdusese la curte furculita.

La data de 13 mai 1880, Thomas Edison facea in New Jersey, la Menlo Park (oras care astazi se numeste Edison Township in onoarea inventatorului), primele teste ale unei locomotive electrice si propunea folosirea tractiunii electrice pe calea ferata.

In 1917, pe 13 mai, la Fatima, in Portugalia, trei copii au avut viziuni cu Fecioara Maria. Cei trei copii se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima, in locul numit „Grota Sfintei Irina“. La un moment dat, au vazut un fulger urmat de o lumina puternica. Apropiindu-se, copiii au observat in mijlocul luminii conturul unei femei (“Doamna din Lumina”). Ea i-a indemnat pe copii sa se roage si sa revina in acelasi loc in ziua de 13 a fiecarei luni. Peste o luna, cei 3 copii au revenit, impreuna cu alte 50 de persoane, si “Doamna din Lumina” le-a aparut din nou. La cea de-a treia aparitie, pe 13 iulie, au fost prezenti 4500 de oameni, iar la ultima, in octombrie, au fost prezenti 70.000 de oameni veniti din toata lumea. In 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Catolica, iar in locul respectiv s-a ridicat o biserica de pelerinaj.

Pe 13 mai 1958 era patentat velcro-ul, sau ariciul textil. Ideea acestui sistem de prindere i-a venit elvetianului George de Mestral dupa o plimbare cu cainele sau. Cand a ajuns acasa a obsevat ca atat blana cainelui cat si pantalonii sai erau acoperiti de ciulini. Cand a analizat ciulinii la microscop, a descoperit forma lor naturala de carlige. A luat doua tesaturi de nailon, una continand mii de carlige mici, iar cealalta avand inele fine, la fel ca materialul pantalonilor sai. Cand cele doua bucati erau presate impreuna, formau o legatura puternica, dar una care se putea separa usor, usoara ca greutate, rezistenta si usor de spalat.

La 13 mai, 1995 in Nepal, are loc prima cucerire a muntelui Everest, de catre o femeie, fara oxigen si serpari nepalezi.

sursa: magicfm.ro, a1.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.