România ta – un proiect pentru unitatea generațiilor de azi și din viitor

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează proiectul România ta”, o platformă de dezbatere care are ca scop cultivarea apartenenței la aceeași națiune, reînvierea românismului, ca formă de naționalism și conservatorism, promovarea valorilor spirituale, culturale și civice, unitatea generațiilor.

Platforma de dezbatere își propune ca prin acțiunile sale să contribuie la reînvierea românismului, să fim uniți nu doar de nemulțumirile de moment față de nerealizările unei guvernări sau în fața unor situații critice. Scopul final este să ne simțim noi înșine parte a unei națiuni, iar ceilalti să ne perceapă ca o națiune mult mai mare și mai puternică decât ceea ce părem acum. Pentru că, statistic, chiar suntem mai mulți, dacă ne socotim împreună, cei de pe teritoriul țării și cei din afara granițelor.

Prin proiectul România ta”, ne propunem să cultivăm sentimentul apartenenței la aceeași națiune, să încercăm să construim “națiunea română mare”. Ca exercițiu simbolic de imagine ne propunem și actualizarea datelor despre populația României furnizate de Wikipedia: suntem peste 19 milioane locuitori pe teritoriul României, dar suntem de fapt o națiune de aproape 29 de milioane de români, socotindu-i și pe cei din afara granițelor, mai bine de 9 milioane de români din diaspora și din comunitățile istorice.

În cadrul acestei platforme de dezbatere vom pune în discuție problema identității românilor și a valorilor spirituale, civice și politice. La fel și dragostea de neam, recunoștința, munca și credința – fapte prin care poporul a mers spre Marea Unire și prin care se  clădește unitatea generațiilor de azi și din viitor.

Credem că este nevoie să dăm o mai bună întrebuințare ideii de conștiință națională, să ne întoarcem cu mult mai multă luare aminte la valorile tradiționale, la temelia creștină. Câștigăm astfel empatie și o mai bună cunoaștere a istoriei și a valorilor culturale și spirituale, lucruri care ne-ar aduce mult mai ușor împreună.

Proiectul România ta” va dezvolta în acest sens și o serie de acțiuni concrete în spațiul public, printre care se vor număra: conferințe și cursuri deschise ținute de personalități din diverse domenii în școlile și liceele din București și din regiunile istorice ale țării; editarea unui volum de istorie a românilor care să prezinte corect momentele cruciale din trecut și să trezească în noile generații dorința de cunoaștere în profunzime a istoriei naționale și atașamentul față de valorile națiunii; lansarea unui program de burse pentru profesorii de limba română și de istorie din Harghita și Covasna, dar și pentru cei de peste granițe, din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Serbia.

Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat: primul și singurul român care a zburat în spațiu Dumitru Prunariu, scriitorul și jurnalistul Alexandru Mironov, Acad. Doctor Irinel Popescu, europarlamentarul Carmen Avram, analistul politic Alex Coita, istoricul și politologul Stejărel Olaru, actorul Cornel Constantin și  Generalul (r) Dorin Petruț, militar rănit în misiune, în Irak, membru al lotului României la Jocurile Invictus.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.