Revista Felicia: Radu Chiruţă, îndrăgostitul de artă

Articol publicat în Revista Felicia în data de 2 decembrie 2010, în cadrul campaniei “tineri talentați”, derulată de Revista Felicia și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Pictura lui Radu, dincolo de bogăţia de culoare şi revărsarea de emoţie, arată o mare dragoste pentru artă. Dragoste însoţită de un talent pe măsură

Prietenii lui apropiaţi, acum, la 18 ani, sunt pensula şi vopselele, dar şi acul şi materialele de gravură, cărbunele, creionul sau lutul. Este foarte dedicat pasiunii sale. Pentru Radu, arta este greu de descris, este o pasiune, un mijloc de exprimare, un refugiu şi, în acelasi timp, o vocaţie.

Radu mărturiseşte: „Interesul meu pentru ceea ce înseamnă artă s-a manifestat de timpuriu, încă din primii ani de viaţă… din clipa în care am putut ţine ceva între primele două degete de la mână şi am făcut cunoştinţă cu creionul şi foaia… Trebuie să-mi fi plăcut foarte mult (căci eu nu-mi amintesc), dar mama îmi spune că mâzgâleam grămezi de hârtii, fără să ştiu ce fac. Prima mea lucrare de care îmi aduc aminte, cu o temă propusă, am realizat-o la vârsta de 2 ani şi jumătate şi se intitula Baba cloanţa”, lucrare despre care tot el afirmă că a fost cea care a marcat începutul conştienţei sale artistice.
Ulterior, a trecut la desenatul cu creta pe asfalt, apoi a început să reproducă personaje din desenele animate sau din filmele care îi captau atenţia. Exerciţii frivole de îndemânare, poate, dar fireşti popasuri pentru vârsta aceea.
Din clasa a II-a, Radu a frecventat cursuri de perfecţionare în domeniul artistic, iniţial la Şcoala de Arte Plastice nr. 3 din Bucureşti, iar ulterior în cadrul Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Radu participă, săptămânal, la cursurile de arte vizuale organizate de Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu şi se află în 2010, printre tinerii care beneficiază de programul de burse al Fundaţiei Dan Voiculescu.

Magia gândurilor transpusă în artă
Cu rafinament şi răbdare, Radu învăluie fiecare detaliu al operei sale în atmosfera magică a gândurilor venite parcă din alt univers. Realul capătă conotaţii fantastice, efemerul devine etern, iar visul trăieşte prin simfonia cromatică şi accentele grafice particulare creaţiei sale. Construindu-şi cu sensibilitate universul, fiecare compoziţie devine unică şi valoroasă prin varietatea gândurilor întrepătrunse şi ordonate într-o armonie secretă desăvârşită. Creaţia lui Radu impresionează şi transmite într-o manieră desăvârşită codul ascuns al lumii sale interioare, dezvăluindu-ne o vastitate de emoţii şi trăiri transpuse într-un stil expresiv, în compoziţii grafice şi picturale de o reală calitate.
Radu este un tânăr modest şi, în acelaşi timp, încrezător în talentul şi pasiunea sa. Pentru a le dărui şi celor mai mici ca el o parte din bucuria pe care el o simte atunci când pictează, Radu a pictat, alături de alţi membri ai Clubului de Excelenţă, scene din povestea „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici” pentru copiii Grădiniţei nr. 262 din Bucureşti.

ro_RO