Revista Felicia: Maria Alexandra Vasilescu

Articol publicat în Revista Felicia în data de 3 februarie 2011în cadrul campaniei “tineri talentati”, derulată deRevista Felicia și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Pentru Maria, pictura este mai mult decât o simplă pasiune, este chiar un mod de a trăi şi de a se exprima prin culori. Totodată, pentru fetiţa de doar 12 ani, pictura reprezintă şi un mijloc de relaxare. „Îmi place să pictez cel mai mult ceea ce mă reprezintă… . Cu pensula în mână, în faţa unei coli de hârtie, mă simt în largul meu, mă descarc de toate grijile şi mă întâlnesc cu mine, cu tot ceea ce sunt şi mă caracterizează. Sunt doar eu cu mine”, mărturiseşte Maria.

Pictează de la 6 ani. La 6 ani, Maria participa şi câştiga primul ei concurs de pictură. Încă de pe atunci puterea liniei şi a pastelului din lucrările ei aveau să arate uşurinţa cu care viitoarea tânăra artistă urma să se exprime.
Maria a început să-şi conştientizeze talentul artistic abia în 2007, când a participat la o preselecţie pentru cursurile de pictură, desen şi modelaj organizate de Fundaţia Dan Voiculescu. În urma evaluărilor psihologice şi aptitudinale, a început să frecventeze cursurile organizate pentru copiii cu talent în domeniul artelor vizuale. De atunci participă săptămânal la toate activităţile, cursurile şi workshopurile organizate de Fundaţia Dan Voiculescu.
Despre talentul tinerei, cea care a pregătit-o în ultimii patru ani, Daniela Mihai, profesor la cursul de arte vizuale, spune: “Imaginaţia Mariei se îmbină armonios cu talentul deosebit, iar capacitatea de relaţionare a diferitelor tipuri de structuri şi forme denotă evidente calităţi de artist care, deşi în formare, dovedeşte o maturitate specială. Maria foloseşte pata de culoare picturală cu foarte multă îndemânare. Spontaneitatea în creaţie şi inteligenţă artistică sunt performanţe atinse de ea şi evidente în operele sale, încă din primii ani de formare. Fiecare operă a sa ascunde o poveste, creaţiile sale sunt asemeni unor poeme bogate în semnificaţii, învăluite de puritate şi nobleţe sufletească.”

Învaţă cu aceeaşi plăcere
Talentul Mariei la pictură a fost confirmat şi de premiile câştigate la olimpiadele şcolare şi la concursurile de arte plastice, la care participă de fiecare dată, fără excepţie.
Datorită talentului şi pasiunii sale pentru pictură, a fost admisă printre primii la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”, unde în fiecare an este premiantă.
Firea ei sensibilă o ajută să realizeze lucrări inspirate din natură, pe care reuşeşte, de fiecare dată, să le completeze cu multă fericire: „Oricât de trist ar fi un peisaj, la final, în lucrarea mea, ajunge să fie mai vesel decât în realitate. Nnatura mă inspiră cel mai mult. Îmi plac peisajele şi culorile.”
Maria este sensibilă, modestă şi, în acelaşi timp, ambiţioasă şi hotărâtă, iar visul ei este ca prin munca sa să reuşească, într-o zi, să ajute alţi copii, asemeni ei: fără posibilităţi materiale, dar cu un talent deosebit.

ro_RO