Revista Felicia: Catinca Untaru, vedetă la Hollywood

Articol publicat în Revista Felicia în data de 6 ianuarie 2011 în cadrul campaniei “tineri talentati”, derulată de Revista Felicia și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

În 2004, la vârsta de 7 ani, Catinca a avut şansa de a fi selectată dintre mii de copii pentru rolul principal Alexandria, în filmul „The Fall” al regizorului de origine indiană Tarsem Singh, cel care a aşteptat timp de 14 ani să găsească un copil potrivit pentru acest rol. Castingurile pentru film au fost organizate în 5 ţări (SUA, Marea Britanie, India, Africa de Sud şi România), iar filmările s-au desfăşurat timp de 4 ani, în peste 23 de ţări. Imediat după lansarea oficială a filmului, pe 30 mai 2008, producţia cinematografică şi prestaţia micuţei artiste s-au bucurat de aprecierea criticilor şi a publicului, dovadă fiind numeroasele articole elogioase publicate.

Una dintre cele mai bune tinere actriţe
În acelaşi timp, Catinca este primul copil actor român care debutează pe marele ecran de peste Ocean, sfidând toate barierele şi toate probabilităţile matematice ale unei statistici care ar fi desemnat-o învinsă din start. Putem afirma fără exagerare că ea este primul talent actoricesc din România în faţa căruia Hollywoodul se înclină la o vârstă atât de fragedă. Presa şi critica de specialitate au fost fascinate de talentul înnăscut al Catincăi, mulţi considerând interpretarea ei ca una dintre cele mai sincere şi mai adevărate momente surprinse pe marele ecran.
Micuţa actriţă a primit în unanimitate serioase aprecieri ale criticilor internaţionali şi este în prezent considerată una din cele mai bune tinere actriţe. Printre cei care au apreciat talentul său s-a numărat şi celebrul critic de film Roger Ebert, care a invitat-o, în calitate de oaspete de onoare, la cea de-a 11-a ediţie a „Roger Ebert Film Festival”, în luna aprilie 2009, unde Catinca a obţinut premiul „The Golden Thumb Eberfest”.
Catinca Untaru este membră a Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu.

Premii
Pentru rolul jucat în filmul „The Fall”, Catinca Untaru a fost nominalizată în:
I.        2008, la a 34-a ediţie a Festivalului International de film din Seattle, la categoria „Best actrice”
II.      2008, la Detroit Film Critics Society Awards la categoria „Best newcomer”
III.    2009, la a 35-a ediţie a Annual Saturn Awards la categoria „Best Performance By A Younger Actor”.

Un rol serios al tinerei actriţe a fost acela de preşedinte al juriului primului festival de film pentru copii din România, organizat în 2009 de Muzeul Ţăranului Român şi Cinema Gloria din Bucureşti.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.