Proiecte înscrise în concursul Propulsăm viitorul

De peste 20 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin Senatului Științific, susține cercetarea și inovarea în rândul tinerilor, iar în această lună, împreună cu Salonul Auto București & Accesorii, premiază cea mai impresionantă invenție din domeniu auto cu o bursă în valoare de 10.000 de lei. Concursul “Propulsăm viitorul” este dedicat inovațiilor care vor revoluționa industria auto. 39 de tineri și-au înscris invențiile și inovațiile în concurs.

Alecsandru Crăciun propune bara stabilizatoare adaptivă, ce are ca scop reducerea înclinării caroseriei autovehiculelor pentru a spori gradul de siguranță a șoferilor și pasagerilor.

Alexandru Laiță s-a înscris în concurs prezentând câteva modele de design auto. Consideră că România are nevoie de asemenea produse, având în vedere inovațiile designerilor români din ultimii ani.

Daniel Anca propune juriului o aplicație mobilă, cu ajutorul căreia se poate porni un autoturism, precum și farurile acestuia.

Andrei Mișcoci vine în concurs cu inovații în domeniul mecaninii auto: un tip de supape de admisie și evacuare, care are un sistem de amortizare în cazul în care, din diferite motive. acestea s-ar lovi de piston.

Ștefan Bădulescu s-a înscris cu autovehicolul autonom, care comunică cu mediul înconjurător pentru a evita obstacolele, funcționează în parametri normali, încetinând și oprind prompt atunci când simte un obiect în fața sa.

Andrei Balaș propune turbocompresorul cu ax lung, menit să rezolve problema transferului de căldură de la turbină către compresor.

Bogdan Popescu aduce în fața juriului un sistem de siguranță pasiv, care poate preveni accidentele care sunt cauzate de oboseala șoferilor printr-un sistem de senzori, și produce un semnal sonor pentru atenționare, urmate apoi de fraze și dialoguri pentru a capta atenția șoferilor.

Valentin Căpătan propune un sistem de frânare fără fricțiune cu ajutorul magneților de neodim. Față de magneții ferita, forța de atracție a magneților neodim este mult mai puternică, explică inginerul.

Ștefan Ciolacu a înscris în concurs cutia de viteze planetară cu variație progresivă, ce are ca scop modificarea continuă a raportului de transmisie de la arborele motor primar la arborele secundar și care elimină orice tip de ambreiaj, și care, în final,  conduce la o scădere a consumului de carburant.

Marin Constantin propune și el o soluție pentru economisirea de combustibili: motorul cu ardere internă cu piston oscilant, în patru timpi. Avantaje invenției sunt scăderea consumului de combustibil, putere litrică mărită și masă redusă cu aproximativ 50%.

Corneliu Birtok Baneasă revine în atenția specialiștilor cu filtrul supraaspirant care economiseşte consumul de combustibil cu până la 15 procente la suta de kilometri.

Daniel Vîlcelaru s-a înscris în concurul Propulsăm viitorul cu un concept unic:  Angel Wings. O soluție ce oferă un spațiu utilizabil mult mai mare în portbagaj, ușurând accesul obiectelor transportabile în portbagaj.

Darius Dura le propune membrilor juriului câteva concepte ce ar putea revoluționa industria auto. Printre acestea, creearea unei cutii negre la mașini așa cum au avioanele pentru a ajuta autoritățile în cazul accidentelor rutiere.

Ionuț Matei vine cu un tranzistor de legătură, o soluție pentru eficientizarea cosumului de energie. Tranzistorul îndeplinește funcția de transformare a legăturilor paralel în legături serie și viceversa, într-un sistem de înmagazinare și transmitere a energiei electrice sub forma de curent continuu.

Răzvan Mărcuş propune un sistem pentru creșterea autonomiei mașinilor electrice. Inovația duce la creșterea distanței parcurse cu până la 4 ori mai mult prin utilizarea aceleași cantități de energie.

Marian Hauca s-a înscris în competiție cu un mecanism de securitate pentru autovehicule, care poate evita accidentele.

Sorin Preda propune un dispozitiv antibalans care elimină riscul de balans al autovehicolelor mai ales când circulă pe zapadă sau polei.

Raimond Drăgan prezintă în concurs invenția sa, un scaun cu reglaj pe lățime, în funcție de dimensiunile corpului sau confortul pasagerilor.

Mirel Veltan propune o soluție inovatoare pentru anotimpul rece, un sistem care topește zăpada de pe mașină.

Vlad Glonţ a înscris în concurs concentratorul oxigenic în industria automotive, un produs ce concentreează oxigenul într-o alimentare cu gaz pentru a furniza un flux de gaz îmbogățit în oxigen.

Elena Amariei prezintă o alternativă la oglinda retrovizoare laterală a automobilului. Practic, înlocuieşte oglinda cu o cameră de luat vederi pentru a spori vizibilitatea şoferului, fără să mai fie cazul să privească în lateral, deoarece ecranul LCD va arăta imaginile captate de camere.

Andrei Marin s-a înscris în concurs cu un prototip de maşină semiautomată, controlată de către persoanele cu paralizii locomotorii. Senzorii încorporaţi la maşina semi-automată preiau comanda în cazul în care utilizatorul întâmpină un obstacol. şi se va opri automat.

Ciprian Ghiocea vine în fața specialiștilor cu mai multe inovații: bateria electrică Litiu Titan cu mai multe posibilităţi de încărcare, un amortizor în V din bare de oţel, precum și cu un arc cu foi în vârf.

Emanuel Feru prezintă Smart Acceleration Pedal, o soluție care îmbunătăţeşte calitatea șofatului și oferă economie de combustibil şi confort.

Silviu Moraru a intrat în competiție cu invenția sa, automobilul electric turbo-hibrid, cu un consum de combustibil semnificariv redus.

Vlad Baron propune o soluție pentru crearea de curent electric, un sistem ce transformă energia primară primită de la ax în energie electrică debitată într-o reţea de curent alternativ.

Nicolae Anghel s-a înscris în concursul Propulsăm viitorul cu un sistem de protecție a pasagerilor unui automobil la impactul frontal, o alternativă la airbag şi centura de siguranţă.

Adrian Vlas se prezintă în competiție cu AVAI Car, o soluție eficientă, minimalistă și economă pentru persoanele care se deplasează cu ajutorul scaunului cu rotile. Automobilul este adaptat în totalitare pentru persoanele cu necesități speciale ale sistemului locomotor.

Bogdan Bindea vine în fața juriului cu o nouă idee asupra mașinii viitorului: forma ideală, din punct de vedere al aerodinamicii. O altă idee propusă este înlocuirea combustibilului tradiţional (benzina, motorina, petrolul) cu Hidrogenul care, de exemplu, rezultă in urma reacţiei de electroliza a apei acidulate, fiind un combustibil nepoluant.

Gabriel Boghian a înscris în concurs un vehicul sistem Hybrid-Air, ce reduce semnificativ nivelul de poluare și de economisire a resurselor energetice.

Cosmin Bobaru propune un sistem de analiză a drumului și prevenție a pierderii controlului vehiculului.

Cosmin Mandita vine cu o idee de îmbunătățire a antenei prezente pe mașini, prin plasarea unor camere care să transmită live șoferului imagini care nu pot fi văzute în mod convențional.

Cristina Dumitrescu prezintă proiectul Perllucid, un concept ce oferă un surplus de eficiență și siguranță, prin propunerea unui nou sistem bazat pe fluxul de aer. Perllucid propune schimbarea designului automobilului prin înlăturarea totală a sistemului tradițional de curățare a parbrizlui.

Daniel Dobre propune un sistem care asigură autonomia tuturor maşinilor:  Real-Time Pathfinding. Toate maşinile sunt conectate cu Master Serverul care este imperios necesar să posede o capacitate de procesare foarte mare.  Astfel şansele de apariţie a unui accident fiind diminuate, dar nu eliminate.

Ioana Scutelnicu vine în concurs cu volanul SMART, un  volan care să fie conectat mereu la GPS-ul maşinii și care să aibă, de asemenea, încorporați senzori de detecție a obiectelor din jurul mașinii, dar și a spațiului liber din jurul mașinii.

Cătălin Marcu propune un sistem de recunoaștere a autovehiculelor de intervenție prin compararea frecvenșelor sirenelor care avertizează șoferul audio și vizual cu privire la prezența mașinilor de intervenție.

Mihai Dumbravă s-a înscris în concurs cu un container expandabil numit TRIVOL, prototip capabil să își multiplice de două ori suprafața prin extindere simetrică. Acest container expandabil reprezintă o soluție pentru atelierele auto mobile.

Radu Munteanu prezintă un emițător infrarosu cu 9 led-uri și un receptor cu celula fotovoltaică, un amplificator cu prag filtrat de paraziții oscilatorului de un condensator de 10 000 micro și un etaj care scade frecvența receptionată din frecvența oscilatorului.

Sabina Gealatu s-a înscris în competiție cu kit-ul electric hybrid, un sistem prin care se realizează trecerea de la combustibili fosili la alimentarea electrică a mașinilor.

Toate proiectele înscrise  vor fi atent analizate de juriul format din experți ai industriei auto. Câștigătorul bursei SAB în valoare de 10.000 lei, va fi anunțat marți, 25 octombrie.

Salonul Auto București & Accesorii 2016 este un eveniment susținut de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

 

ro_RO