Un spectacol al talentului și creativității a încheiat programul de cursuri și ateliere gratuite, care are loc, de aproape 10 ani, în fiecare vară, în ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”. Scena a fost plină de copii talentați și dorinici să se afirme, participanții fiind răsplătiți cu premii, diplome și materiale educaționale.
Programul de cursuri și ateliere gratuite ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI” a fost lansat în urmă cu aproape 10 ani de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani.
Timp de două luni, copiii care s-au înscris în program, au putut participa la o serie de ateliere interactive și la diverse activități recreative, structurate pe categorii de vârstă, îmbinând jocul cu educația. Ei și-au petrecut astfel vacanța de vară într-un mod plăcut, creativ și distractiv, dar și folositor pentru dezvoltarea lor. În plus, și-au făcut foarte mulți prieteni noi!
Printre preferatele copiilor s-au numărat, ca de obicei, atelierele de pictură, arte plastice și decorative, fun english, National Geographic Learning dar și atelierele de arte vizuale, cusături artizanale și idei creative, origami sau quilling. Foarte populare au fost în acest an și atelierele de reciclare, pictură pe apă și piatră sau lectură pentru copii în română și engleză.
În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea prin activități plăcute și motivante, dar şi prin activitatea de voluntariat. De aceea, în acest an au fost premiați și voluntarii din ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”, care au fost prezenți în fiecare zi și mereu bucuroși să ajute.
Tot cu această ocazie a fost premiată și Andreea Dumitrescu, o tânără de 15 ani din București, care a câștigat concursul dedicat Centenarului Marii Uniri, ”100 de ani de istorie – 100 de vise pentru România”, lansat de Fundația Dan Voiculescu la debutul ediției din acest an a programului ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”.
La eveniment au fost prezenți, de asemenea, participanții la cursurile de limba engleză ale ”CLUBULUI DE EXCELENȚĂ” al Fundației Dan Voiculescu, care au primit Certificatul de Competență Lingvistică Cambridge.