Problemele copiilor supradotați nediagnosticați

    Câteva probleme generale ce se pot regăsi la acești copii ar fi următoarele:

  • se plictisesc la școală
  • nu se concentrează prea mult timp pe o anumită activitate
  • atenția le este distrasă ușor
  • par nedisciplinați
  • pot avea energie foarte multă
  • inadaptare socială
  • Copiii supradotați se frustrează foarte ușor pe viteza de lucru a celorlalți colegi și consideră că le e mai bine să lucreze singuri. Nu le place să lucreze într-un grup cu alți colegi pentru că, fie ajung să facă ei marea parte a proiectului, fie nu sunt satisfăcuți cu ce au realizat ceilalți.
  • Sunt perfecționiști și își pun scopuri înalte, iar când muncesc mult și nu reușesc să își atingă acele scopuri devin frustrați și se simt dezamăgiți de ei înșiși. Devin anxioși din cauza diferenței dintre ceea ce și-au imaginat că trebuie să realizeze și ceea ce au reușit să realieze de fapt.
  • Unii copiii supradotați au un simț puternic al corectitudinii și un sistem de valori morale extrem de puternic, iar asta poate să fie o problemă pentru ei uneori, deoarece se simt foarte afectați de lucrurile incorecte ce se pot întâmpla în jurul lor. Pentru copii e cu atât mai greu să își controleze aceste emoții puternice, având în vedere că nu au încă maturitatea necesară pentru a putea să le gestioneze. De aceea părinții trebuie să învețe cum să își ajute copiii în gestionarea emțiilor.
  • Având în vedere aceste aspecte, un profesor ar putea să creadă “acesta este un copil cu probleme de învățare.” Într-adevar, pot să existe copii cu probleme de învățare, dar e foarte important ca evaluarea să se facă de către un psiholog cu competențe, atât în materie de copii supradotați, cât și în materie de copii cu probleme de învățare, pentru a putea face diferența cât mai corect între aceștia.
  • Uneori copiilor supradotați li se cere să nu vorbească despre abilitățile lor, să nu pară că se laudă, dar acest lucru îi poate face pe copii să se simtă neacceptați sau că abilitățile lor sunt o problemă de fapt.
  • Din păcate, datorită unor astfel de probleme, mulți copii supradotați ajung adulți inadaptați care se pierd. Abilitatea lor în sine nu se pierde, dar nu reușesc să își folosească adevăratul potențial. Tocmai de aceea e important să fie ajutați din timp. In România
ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.