Prima ediție a programului de educație financiară și antreprenoriat “Juniori în afaceri”

Pe data de 25 august în cadrul Magazinului Diverta din București Mall are loc prima ediție a programului de educație financiară și antreprenoriat “Juniori în afaceri”. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani.

“Juniori în afaceri” este un program ce dezvoltă încrederea în sine, abiliățile de comunicare, vânzare, și spiritul antreprenorial al copiilor prin jocuri și activități practice.

Copiii vor fi îndrumați  în a descoperi și a realiza jocuri distractive de cunoaștere, creativitate, negociere și vânzare.

Programul activităților

Copiii vor fi împărțiți în echipe și vor lucra împreună la dezvoltarea unor produse proprii pe care le vor vinde apoi în cadrul unui Târg cu vânzare de produse realizate de copii în București Mall. Târgul se va desfășura timp de 60 de minute și va fi supravegheat de Sectia 11 Poliție. De asemenea, copii vor avea la dispoziție și un buget surpriză. Profitul obținut în urma vânzării este împărțit după cum urmează:
–   80% din profitul fiecarei echipe este împărțit în mod egal tuturor membrilor echipei
–  20% din profitul fiecărei echipe este donat către Organizația SOS Satele Copiilor România.

Înscrierile în cadrul programului se realizează la numărul de telefon: 0746.042.033. Biletul de participare este 80 lei (sunt incluse materiale de lucru, buget pentru creație de produs și târg, gustări, diplome de participare, premii și cadouri). Numărul de copii participanți este de 16.

Pentru informații suplimentare accesați www.junioriinafaceri.blogspot.ro sau www.boko.ro/activitati.

Sursa: edu-news.ro

ro_RO