Premiu pentru excelența în cercetare

Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României, în calitate de susținător al excelenței în rândul tinerilor cercetători, i-a acordat lui Adrian Braşoveanu un premiu în valoare de 1.000 de euro.

Adrian Braşoveanu este un tânăr de 28 ani, doctorand în anul I la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, pasionat de domeniul calculatoarelor şi tehnologiei informaţiei. Adrian a realizat o cercetare pe tema comunicării dintre agenţii inteligenţi (aşa numiţii “roboţi fără corp”) şi om. Iar rezultatele obţinute ar putea fi implementate în tehnologiile legate de internet.

Lucrarea, intitulată “Ontologii multimodale generice pentru interacţiunea om-agent”, a fost apreciată de comisia de specialişti , la cea de-a treia ediţie a Conferinței Internaționale de Calculatoare, Comunicații și Control, ca fiind cea mai bună dintre cele prezentate de tinerii doctoranzi participanţi. Gradul de inovație, importanța stiințifică și practică și, nu în ultimul rând, calitatea prezentării au reprezentat criteriile care au stat la baza evaluării.

Conferinţa  Internaţională de Calculatoare, Comunicatii şi Control s-a desfășurat în perioada 12-16 mai 2010, la Băile Felix. Organizat la fiecare 2 ani, evenimentul oferă oamenilor de știință, din mediul academic și industrie, cadrul în care au loc prezentări și discuții legate de cele mai recente descoperiri si cercetari în domeniul informaticii şi tehnologiei informaţiei. Iar pentru a stimula și susține cercetarea în rândul tinerilor, organizatorii au lansat un concurs care premiază excelența în cercetare.

Conferința este organizată sub preşedinţia de onoare a domnului prof. Lotfi ZADEH – celebrul părinte al mulţimilor şi a logicii fuzzy de la Universitatea Berkeley din SUA şi a domnului acad. Florin FILIP – vicepreşedinte al Academiei Române. Evenimentul are girul ştiinţific al Secţiei de Ştiinţă şi Tehnologia Informaţiei şi al Forumului pentru Societatea Cunoaşterii din partea Academiei Române şi IEEE Computer Society, Romania Section.

Fondatorul și organizatorul principal al conferinței și al concursului de excelență este președintele ICCCC, prof.univ.dr.Ioan Dzitac de la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad. Gazda acestei ediții, ca și a celor din 2006 și 2008,  a fost Universitatea Agora  din Oradea, rector prof.univ.dr. ing. Misu-Jan Manolescu.

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.