Premiile Nobel 2011

Sezonul Premiilor Nobel a început ieri, la Stockholm, prin anunţarea  laureaţilor pentru medicină.

Începând cu anul 1901 au fost acordate 101 Premii Nobel pentru Medicină. În  această perioadă, au existat nouă ani fără premiere în acest domeniu. În  1974, omul de știință american de origine română George Emil Palade, specialist  în domeniul biologiei celulare, a obținut Premiul Nobel pentru Fiziologie și  Medicină.

Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Medicină a fost Frederick G.  Banting, care avea 32 de ani când a primit premiul, în 1923. Cel mai vârstnic  câștigător a fost Peyton Rous, premiat la 87 de ani, în 1966.

În 1939, Gerhard Domagk a primit Nobelul pentru Medicină, pentru descoperirea  Prontosilului, o sulfonamidă folosită în chimioterapia infecțiilor bacteriene.  Deși Adolf Hitler împiedicase premierea lui Domagk, acesta a mulțumit pentru  distincție și a fost arestat. Opt ani mai târziu, Gerhard Domagk va primi  Premiul Nobel de la regele Suediei, însă fără suma de bani care se acorda.

Anul trecut, Nobelul pentru Medicină a revenit cercetătorului britanic Robert  Edwards, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro.

Săptămâna Premiilor Nobel

Urmează Premiul Nobel pentru fizică, miercuri premiul pentru Chimie şi joi  cel pentru Literatură, urmând ca cel pentru Pace să fie anunțat vineri, la Oslo.

Numele laureatului Nobel pentru Economie îl vom afla luni, 10 octombrie,  potrivit nobelprize.org.

Anul acesta, lista “candidaților” conține un număr record de 241 de nume. Au  apărut și estimări privind câștigătorii. Premiul Nobel pentru Pace ar merge,  potrivit acestora, către actorii “primăverii arabe”, o mişcare care a dus la  prăbuşirea regimurilor autoritare din Tunisia, Egipt şi Libia.

Dintre ei, șanse reale are scriitoarea tunisiană Lina ben Mhenni, care a  relatat, pe blogul său, mișcările revoluționare din țara sa. Directorul  Institutului de cercetări pentru pace din Oslo, Kristian Berg Harpviken, o  propune pe egipteanca Israa Abdel Fatta, fondatoarea Mişcării din 6 aprilie,  care “a jucat un rol cheie în menţinerea direcţiei şi a nonviolenţei în timpul  revoltelor din Egipt”.

Create după moartea inginerului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei,  conform voinţei sale din testament, Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu  excepţia celui pentru economie. Acesta a fost nstituit în 1968 de către Banca  centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei  instituţii.

Premiile – o diplomă, o medalie şi un cec de 10 milioane de coroane suedeze  (1,08 milioane de euro) – vor fi înmânate la Stockholm şi la Oslo, în 10  decembrie, dată morţii lui Alfred Nobel.

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.