Recital de vioara la premiile Muzeului Literaturii Române

Anual, în perioada 15 – 22 decembrie, Muzeul Naţional al Literaturii Române acordă trei tipuri de premii: Premiul Perpessicius (pentru ediţii critice, istorie literară), Premiul Şerban Cioculescu (pentru evocări, jurnale, eseuri), Premiul Petru Creţia (pentru filologie, traduceri).

Îacest an, festivitatea de decernare a premiilor va avea loc luni, 12 decembrie, începând cu ora 17:00. În deschiderea evenimentului, Mircea Dumitrescu (13 ani), va susține un recital la vioară în prezența unei audiențe formate din numeroase personalităţi ale lumii culturale, precum acad. prof. univ. dr. Eugen SIMION, prof. univ. dr. Paul CORNEA, prof. univ. Nicolae MECU, prof. univ. dr. Ion SIMUŢ, prof. univ. dr. Lucian CHIŞU .

Deși are doar 13 ani, Mircea reușește să smulgă ropote de aplauze la spectacolele în care concertează. A descoperit vioara în urmă cu opt ani şi, de atunci, ea i-a devenit cea mai bună prietenă.

La concursurile la care participă, Mircea intră în competiţie cu tineri de peste 20 de ani iar la final, mai întotdeauna, obține cel mai mare premiu din concurs. La numai 13 ani, tânărul violonist se poate mândri deja cu un palmares de zeci de premii internaționale și concerte susținute pe cele mai importante scene ale Europei.

Talentul şi dăruirea cu care cântă fiecare notă muzicală au fost argumentele care au justificat renumele de “Micuţul Paganini”.

Mircea Dumitrescu este bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu şi elev în clasa a VII-a la Liceul de muzică “George Enescu” din Bucureşti, la clasa prof. Olivia Papa.

Recitalul de vioară pe care Mircea îl va susține cu ocazia acordarii Premiilor Muzeului Literaturii Române va cuprinde un repertoriu variat, cu lucrări de O. Novacek – Perpetum mobile, C. Porumbescu – Balada, V. Monti-Csárdás. Mircea va fi acompaniat la pian de profesor corepetitor, Smaranda Ilea.

ro_RO