Scritorii și artiștii de mâine premiați cu cărți, oferite de FDVDR
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României s-a alăturat unui proiect literar inedit, desfășurat de Biblioteca Metropolitană București (BMB). Printre premiile oferite copiilor care au participat la concursul ”PACE – povestiri, amintiri, călătorii, emoții” s-au numărat și cărți, oferite de FDVDR, pentru a-i încuraja să citească și să își îmbunătășească abilitățile de scriere creativă.
Concursul a fost dedicat micilor artiști, cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani și a constat în ateliere de scriere și ilustrare creativă, organizate în perioada 2 mai – 31 august 2022 în toate filialele BMB, precum și în incinta bibliotecilor școlare, acestea reprezentând punctul de sprijin al copiilor care vor progresa prin jocuri de construire a propozițiilor și scurte provocări de scriere și desen, producând texte cu și despre pace care au fost publicate într-un volum de creație literară/ Antologie de texte, tipărită la Editura Bibliotecii Metropolitane București și lansată la Festivitatea de Premiere, care a avut loc joi 25 Mai 2023.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Magia poveștilor le oferă copiilor sugestii de scriere imaginative și exerciții de joc de rol benefice în dezvoltarea creativității, iar scrierea propriei istorisiri conferă un impuls de încredere micilor scriitori, consolidându-le alfabetizarea prin punerea în practică a competențelor fonetice, gramaticale și de citire.