Premieră naţională la Ateneul Român

Pentru prima dată, pe scena Ateneului Român, vor concerta orchestre simfonice de tineret din Austria (Wiener Jeunesse Orchester), din Polonia (Orchestra Sinfonia Juventus) şi Orchestra Naţionala de Tineret a Moldovei.

foto: intact images

Melomanii dornici de evenimente culturale de excepţie sunt aşteptaţi în stagiunea Vară Magică 2013, care are un program puţin mai „altfel” decât pe parcursul anului. „Vă invităm şi anul acesta să ne însoţiţi în aventura muzicală pe care Lanto Communication şi-a propus să o desfăşoare în perioada estivală. O aventură magică, ce va dura 7 săptămâni, în care vor avea loc 9 concerte susținute de artişti de renume internaţional, o mare parte din ei aflându-se pentru prima dată în România”, declară Dorin Ioniţă, directorul general al Lanto Communication.

Stagiunea Vară Magică se desfășoară în perioada 10 iulie – 21 august.După debutul din 10 iulie cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pe 16 iulie va avea loc spectacolul Orchestrei Române de Tineret, care reunește artiști, selectati dintre cei mai valoroși din întreaga țară.Aceștia au susținut concerte la Paris, Strasbourg, Berlin în prestigiosul Festival Internaţional „Young Euro Classic” și la Festivalul Internaţional „Sergiu Celibidache”. 

Mai multe detalii puteți vedea aici: http://www.antena3.ro/life-show/cultura/premiera-nationala-la-ateneul-roman-221014.html

sursa: antena3.ro

ro_RO