Peste 3500 de înscrieri la #ȘcoalaFDVDR

La selecția în vederea participării la cursurile desfășurate în noul an educațional, la Școala FDVDR, au avut loc peste 3500 de înscrieri. Copii din întreaga țară, dar și din Republica Moldova, precum și copii români din țări precum Belgia, UK, Germania sau Italia își doresc să participe la cursurile din acest an.

Până pe 12 octombrie, când vor începe cursurile, aceștia vor participa la o serie de sesiuni de testare și evaluare, conform criteriilor de selecție specifice fiecărui curs în parte, în urma cărora vor fi selectați  cei care vor face parte din noul program de cursuri gratuite, care vor avea loc la #școalaFDVDR, în anul educațional 2020-2021.

Cursurile se vor desfășura online și se adresează copiilor și tinerilor din întreaga țară, care își doresc să facă performanță și să își atingă potențialul maxim. Acestea se vor desfășura pe platforma națională de e-learning ”Școala FDVDR”, o altfel de școală online, transformată într-o experientă creativă și inovatoare.

Scopul acestui program național de cursuri online este acela de a sprijini procesul educațional, permițându-le cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Cursurile vin în completarea programei școlare, printr-o abordare interactivă, punându-se accent pe dezvoltarea abilităților esențiale în diverse domenii, pe imaginație, creativitate și pe dezvoltarea gândirii critice.

Portofoliul de cursuri din noul an educațional cuprinde o serie de 17 cursuri care acoperă o gamă largă de domenii, de la științe la artă, matematică sau informatică, la programe de dezvoltare personală, emoțională și vocațională, menite să ajute la o dezvoltare armonioasă și completă a talentului, aptitudinilor și personalității copiilor.

Cursurile vor fi susținute de profesorii Clubului de Excelență, dar și de lectori și specialiști de la ITLevel, MGT Educational, ITC Edustem, WALNUT WISDOM, partenerii acestui program educațional. Acestea se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani.

Până în prezent, peste 8000 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.