Peste 250 de proiecte înscrise la Concursul Bursa pentru Educație Vocațională

Înscrierile la Concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională” s-au încheiat. Ultima zi în care participanții au putut trimite eseurile a fost 31 decembrie 2020. Peste 250 de elevi și studenți din România, Republica Moldova și Diaspora participă la acest concurs.

Eseurile înscrise în concurs sunt din domeniile politic, economic și civic, iar premiul pentru fiecare categorie în parte este câte o bursă în valoare de 10.000 de lei.

La concurs au putut participa elevi și studenți din întreaga țară, dar și elevi și studenți români din Republica Moldova sau Diaspora, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Aceștia au fot invitați să redacteze un eseu despre unul din cele trei domenii, astfel:

Cei care au dorit să se înscrie la acest concurs cu un eseu despre domeniul politic, au trebuit să facă o analiză comparativă a celor trei doctrine: liberalismul, social-democrația și umanismul.

Cei interesați de domeniul economic au avut de redactat un eseu despre cum cred ei că se poate consolida clasa de mijloc din România.

Iar cei interesați de domeniul civic au trebuit să demonstreze că sunt niște tineri cu inițiativă și spirit civic și pot propune soluții despre modul în care poate fi eliminată prăpastia dintre generații.

Conceput sub forma unui concurs, acest proiect își propune să încurajeze tinerii să se implice în dezvoltarea societății în care trăim, prin descoperirea vocației, educația politică și dezvoltarea spiritului civic a generației de mâine.

Concursul s-a desfășurat în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2020. Câștigătorii celor trei burse vor fi anunțați pe 1 februarie 2021.

ro_RO