Păstrând tradiția, Fundația Dan Voiculescu susține, și în acest an, cea mai mare mișcare studențească din România, UNIFEST

Păstrând tradiția, Fundația Dan Voiculescu susține, și în acest an, cea mai mare mișcare studențească din România, UNIFEST

Cel mai mare festival studențesc, UNIFEST, organizat de către Uniunea Studenților din România, se va desfășura, în perioada 04-14 noiembrie 2022, în opt orașe din țară: București, Iași, Suceava, Cluj, Craiova, Oradea, Arad și Timișoara.

Sub egida „Anului European al Tineretului”, timp de 11 zile, marile orașe ale țării vor deveni centre de dezvoltare pentru studenți, prin implementarea unor activități din mai multe sfere de interes.

Astfel, în cadrul UNIFEST, fiecare oraș găzduiește activități sportive, culturale, artistice, educaționale și de divertisment, gata să readucă aproape studenții din toată țara.

Ca în fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener oficial al acestui eveniment și va susține, în cadrul festivalului, o serie de activități educaționale care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a studenţilor, pe care aceștia le pot aplica în viața de zi cu zi, prin dobândirea unor abilități și competențe.

”Tinerii din România au nevoie, mai mult ca oricând, de susținere, iar Fundația Dan Voiculescu se numără printre puținele organizații care au venit în sprijinul acestora, de-a lungul timpului. Am considerat dintotdeauna că este datoria noastră, ca exponent al societatății civile din sfera educației de excelență, să susținem și să implicăm tinerii în acțiuni concrete, care să îi motiveze să își atingă adevăratul potențial”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu.

Uniunea Studenților din Romania (USR) este una dintre cele mai mari federații studențești din țară, reunind un număr de 105 organizații din 13 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președinția României, precum și Municipalități și Universități.

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.