https://www.scoalafdvdr.ro/
https://www.facebook.com/fdvdr
https://www.instagram.com/fundatiadanvoiculescu/
https://www.tiktok.com/@eduhub_by_fdvdr?lang=ro-RO
A început o nouă sesiune de înscrieri la Școala FDVDR. O primă serie de cursuri inedite, care se regăsesc în curricula educațională a acestei toamne, își așteaptă elevii din toate colțurile țării. Printre acestea se numără cursul de scriere hiragana în limba japoneză, cursul de introducere în studiile asiatice și cursul introductiv de limba chineză, care îi ajută pe cei mici să descopere noi culturi și civilizații și să își îmbunătățească vocabularul.
Noul an educațional 2022-2023 vine cu provocări pentru cei care doresc să își petreacă timpul liber într-un mod educativ. Elevii sunt așteptați si anul acesta cu programe unice. Cursul introductiv de limba chineză îi va ajuta pe copii să își formeze competențele de bază pentru a înțelege și vorbi limba chineză.
”Elevii pasionați de Asia, de cultura si civilizația asiatică vor putea participa la cursul de introducere în studiile asiatice. Cursul va cuprinde două părți, o parte de prezentare generală si o parte de integrare a cunoștințelor dobândite în vocabularul cursanților și în studiile acestora” – Victoria Lupașcu Lector Universitar, Universitatea Montreal, Canada.
Din curricula educațională nu vor lipsi nici activitățile distractive, jocurile și prezentările interactive, care îi vor face pe copii să învețe cu ușurință chiar și limba japoneză. Cursul de scriere hiragana în limba japoneză presupune o serie de activități distractive, care îi vor apropia pe cei mici de primul si cel mai important sistem de scriere în limba japoneză, explicat pe înțelesul copiilor.
Cursurile vor avea loc online, pe platforma de e-learning Școala FDVDR, iar participarea este gratuită. Înscrierile au loc până pe 25 septembrie.
Știre difuzată pe Antena 3, în data de 13 septembrie 2022.