O învățare cu adevărat trainică nu se realizează exclusiv între pereții clasei, ci și în natură, în muzee și biblioteci, pe stradă, la teatru sau în instituțiile în care lucrează părinții elevilor”, Prof. Consuela Colțan

„O învățare cu adevărat trainică nu se realizează exclusiv între pereții clasei, ci și în natură, în muzee și biblioteci, pe stradă, la teatru sau în instituțiile în care lucrează părinții elevilor”, Consuela Colțan, Profesor Învățământ Primar, speaker la conferința WEBDIDACTICA Educațional.

Videoconferința a avut loc ieri, 28 septembrie 2022, și a avut ca temă ”Rolul activităților extracurriculare în educația și dezvoltarea copiilor și tinerilor”.

Conferința a fost organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Revista PSYCHOLOGIES România, în cadrul Programului WEBDIDACTICA Educațional.

Speakeri de top, psihologi, profesori, specialiști și cercetători în educație din România, Grecia, Canada, Republica Moldova și America au dezbătut rolul și locul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor, precum și cele mai importante beneficii pe care le aduc acestea, în dezvoltarea armonioasă a copiilor. La eveniment au participat, live, pe platforma Zoom Webinars, peste 250 de profesori din toată țara.

Printre spekari s-au numărat Larisa Gojnete și Ana-Maria Ștefan – Inspectori Școlari pentru activități extrașcolare din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București; doctori și cercetători în domeniul educației de excelență din America – Dr. Julia Roberts, Președinte World Council for Gifted and Talented Children, cel mai înalt for internațional în domeniul educației de excelență și Tyler Clark, Director of Operations, The Center for Gifted Studies at Western Kentucky University.

Alături de aceștia au fost prezenți, tot în calitate de speakeri, Maria Pilchin din Republica Moldova – scriitoare, cercetător științific, autor de manuale și peste 100 de articole, studii şi eseuri literare; Victoria Lupașcu din Canada – Lector Universitar la University of Montréal, Canada, Doctor în Studii Asiatice și Literatură Comparată; Daniela Popescu din Atena, Grecia – Președinte al Asociației Interculturale Româno-Elene DACIA, profesor pentru învățământul primar și preșcolar și Consuela Colțan – Profesor pentru învățământul primar, metodist, mentor, cadru didactic preocupat de inovație în educație, câștigătoare a Concursului ”Creatori de Educație”, în 2019 și 2021, în cadrul CRED – Concurs Național de bune practici, organizat de Ministerul Educației.

Înregistrarea conferinței este disponibilă pe canalul de Youtube al Fundației Dan Voiculescu.

De ce sunt benefice activitățile extracurriculare pentru copii?

Toate aceste activităţi au un impact pozitiv asupra dezvoltării copiilor, pentru că ei vor învăţa să se observe şi să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi, să-şi gestioneze mai bine emoţiile, să-şi identifice şi să își valorifice mai bine aptitudinile şi resursele în domeniile către care au înclinaţii. Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că ei vor învaţa să înveţe, vor fi încurajaţi să găsească cele mai bune soluţii de rezolvare a problemelor, să gândească out of the box, să-şi planifice în mod eficient timpul liber astfel încât să fie echilibrat din punct de vedere al efortului. Nu în ultimul rând, le va creşte stima de sine, vor învăța să se adapteze noilor cerinţe ale timpului prezent, pregătindu-se, astfel, pentru viitor”, a declarat psihologul Sabina Grosoșiu, speaker la conferință.

”Lumea în care se nasc copiii de astăzi este o lume complexă, într-o permanentă schimbare, iar aceștia trebuie să o înțeleagă, să fie pregătiți să-i facă faţă, și să accepte provocările, într-un mod practic, creativ, inovator, lucru care poate fi realizat îmbinând activităţile şcolare cu activităţile extraşcolare/extracurriculare”, a mai declarat Sabina Grosoșiu.

 

 

ro_RO