Monitorul de Suceava: Elev din Fălticeni, premiat la un festival internaţional din Bulgaria

Un elev din Fălticeni, Eusebiu Gafiţa, în vârstă de 12 ani, s-a întors din Bulgaria, unde a participat la Internaţional Festival Art ,,Trixie”, în perioada 15- 25 august, cu două premii I, obţinute la secţiunea „Solişti instrumentişti” şi secţiunea „Solişti vocali”, dar şi premiul special al juriului. Calităţile artistice ale elevului din Fălticeni, vocea, carisma, ţinuta (costum popular autentic) au reuşit să îl pună în valoare în faţa celor aproximativ 300 de participanţi, din cinci ţări, care au concurat la mai multe secţiuni: „Muzică clasică”, „Pop”, „Balet”, „Dansuri populare”, „Muzică populară”, „Muzică instrumentală”, etc.

„A fost o relevaţie, a avut o prestaţie de excepţie…”

Unul dintre membrii juriului la Internaţional Festival Art ,,Trixie” din Bulgaria, compozitor şi redactor la Radio România Cultural, Mihai Vanica, ne-a spus că prezenţa suceveanului Eusebiu Gafiţa a fost „o adevărată revelaţie”. „A avut o prestaţie de excepţie, mai ales la secţiunea folclor – solişti vocali, dar şi la secţiunea solişti instrumentişti –vioară. Aş putea spune că şi-a depăşit condiţia… Evoluând foarte bine, juriul internaţional i-a acordat şi un premiu special”, ne-a spus compozitorul Mihai Vanica.

Singurul concurent cu trei premii

Eusebiu Gafiţa ne-a spus că a fost felicitat personal chiar de preşedintele juriului, un profesor universitar din Bulgaria, care a apreciat repertoriul ales de sucevean pentru concurs, cât şi interpretarea pieselor, oferindu-i şi singurul premiu special al juriului. „Am fost singurul concurent cu trei premii la acest festival internaţional. Dacă acum trei ani am câştigat două trofee la nivel naţional, în numai zece zile, anul acesta am reuşit, tot în zece zile, să câştig două locuri I şi un premiu special al juriului la nivel internaţional. În spatele acestor premii este şi multă muncă. Exersez în fiecare zi”, ne-a spus proaspătul câştigător. Citește articolul în întregime.

Sursa: Monitorul de Suceava

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.